Vicepremierul Oana Gheorghiu critică în termeni duri Partidul Social Democrat, susținând că situațiile recente nu reprezintă cazuri punctuale, ci reflectă un tipar de comportament politic. Oficialul a invocat „duplicitatea” unor politicieni care ajung să conteste public decizii pe care anterior le-au susținut.
Mesajul publicat pe Facebook de Oana Gheorghiu
Declarațiile au fost făcute sâmbătă, într-o postare pe Facebook, unde vicepremierul afirmă că și-a revizuit opinia despre intențiile unor actori politici.
„Am venit în Guvern lăsând de-o parte orice prejudecată şi am lucrat cu toată lumea, indiferent de partidul de care aparțineau. Am crezut că oameni cu funcții înalte în stat, inclusiv unii care și-au făcut o carieră din a ocupa aceste funcții, au maturitatea să înțeleagă unde ne aflăm ca națiune și că, acum ori niciodată, trebuie să și facă ceva bun pentru țara asta. M-am înșelat”, a scris vicepremierul.
Acuzații privind un „tipar” de comportament
Oana Gheorghiu a detaliat modul în care, în opinia sa, se desfășoară relațiile și deciziile în interiorul Guvernului, concluzionând că situațiile tensionate nu sunt întâmplătoare.
„Ce am remarcat în aceste luni nu este un episod izolat, ci un tipar sau, mai bine zis, un modus operandi. În ședințele de guvern şi întâlnirile de lucru, niște politicieni propun, agrează, uneori chiar inițiază decizii, iar câteva ore mai târziu, fix aceeași politicieni care au inițiat apar în spațiul public să critice exact ceea ce ei înșiși au propus sau aprobat. Nu vorbesc aici despre diferențe de opinii, unde e firesc să existe nuanțe. Vorbesc despre aceeași decizie, același document, același vot, susținut în sala de ședință şi atacat mai apoi la televizor. Nu știu cum poți să trăiești în această duplicitate, însă ce este clar este că cei care plătesc prețul acestei contradicții sunt, din păcate, tot românii de bună credință, care își plătesc taxele și impozitele crezând că cineva acolo sus le vrea binele”, a mai scris Oana Gheorghiu.
Sprijin pentru premierul Ilie Bolojan
Vicepremierul a transmis că rămâne alături de echipa condusă de Ilie Bolojan și a subliniat importanța continuării reformelor.
„Îi mulțumesc prim-ministrului Ilie Bolojan pentru toată susținerea și le mulțumesc colegilor miniștri, secretarilor de stat și tuturor celor care au contribuit până acum la reforma companiilor de stat, cu diligență și profesionalism. România are un potențial uriaș. Cu o singură condiție: ca binele României să fie pus deasupra binelui partidului, iar cei care au produs și au administrat găurile negre din companiile de stat să fie, în sfârșit, trași la răspundere. Și de asta le e frică”, a precizat Oana Gheorghiu.
PSD decide luni în ce direcție se va îndrepta
În paralel, liderul Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că formațiunea se află într-un moment crucial și urmează să decidă, prin vot intern programat pentru 20 aprilie, direcția politică pentru perioada următoare.
Acesta a explicat că procesul de consultare este necesar și că hotărârea finală va veni după discuții extinse în partid, sugerând totodată că actualul context politic ar putea suferi modificări semnificative.
MAI MULT GANDUL.RO





