Dezastru într-o localitate din Malaysia. Sute de case au fost distruse de un incendiu

Incendiul a izbucnit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în regiunea Sabah, potrivit Al Jazeera. Este vorba despre un sat aflat pe malul apei.

Cel puțin 200 de case, majoritatea locuințe lacustre, au ars și nu mai pot fi refăcute, au stabilit autoritățile. Aproximativ 450 de persoane au fost evacuate de urgență.

„Vântul puternic și densitatea mare a caselor au cauzat răspândirea rapidă a incendiului, în timp ce condițiile de reflux au îngreunat obținerea unei surse de apă”, a declarat șeful pompierilor Jimmy Lagung, citat de agenția de știri Bernama.

Incendiul a izbucnit în una dintre cele mai sărace regiuni ale Malaysiei. Autoritățile centrale au anunțat că vor oferi suport financiar victimelor după finalizarea operațiunilor de salvare și relocare.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Interesul presei pentru violența împotriva femeilor a atins un minim istoric, în ciuda creșterii numărului de abuzuri

Analiza, care a examinat 1.14 miliarde de articole publicate online între 2017 și 2025, arată o scădere semnificativă a acoperirii violenței împotriva femeilor și...

Un soldat israelian a distrus o statuie a lui Iisus în Liban. Armata a deschis o anchetă

Fotografia, făcută în satul predominant creștin Debel, înfățișează figura lui Hristos rezemată de cruce. Figura apare cu susul în jos, scoasă de pe cruce....

Prețul petrolului crește pe măsură ce conflictul din Strâmtoarea Ormuz se intensifică

Prețul țițeiului american a crescut cu 6,4%, ajungând la 87,88 dolari pe baril, după reluarea tranzacțiilor la Bursa Comercială din Chicago, potrivit AP. Prețul țițeiului...

ULTIMA ORĂ