Maratonul Fondurilor Europene – Cum pot IMM-urile să acceseze mai ușor finanțările europene, Ce greșeli fac cel mai des aplicanții, Cum alegi consultantul potrivit

Cum accesează companiile fonduri europene, Ce trebuie schimbat pentru a accelera accesarea fondurilor UE, Cum pot IMM-urile să acceseze mai ușor finanțările europene, Ce greșeli fac cel mai des aplicanții, Cum alegi consultantul potrivit sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate la Maratonul Fondurilor Europene – Finanțarea economiei reale: oportunități, blocaje și soluții, Ediția a 4 a, programat să fie organizat de Profit.ro pe 20 mai.

MAI MULT PROFIT

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Erdogan i-a spus șefului NATO că Turcia încearcă relansarea negocierilor dintre Ucraina și Rusia

Erdogan a declarat că Turcia face demersuri pentru ca războiul dintre Ucraina și Rusia să se încheie prin pace. „Lucrăm pentru relansarea negocierilor și...

Ciprian Ciucu, apel către USR: Să încerce în această perioadă să creeze punţi cu PNL, să creeze punţi cu PNL şi să nu mai atace, inclusiv la nivel local,...

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu lansează un apel public către USR, acela de a colabora, pe plan local, mai îndeaproape cu PNL. El argumentează că,...

Țoiu: Nu vom ceda în fața celor care își doresc putere fără responsabilitate

„Astăzi i-am spus președintelui Nicușor Dan că noi, ca echipă, vom continua să construim curajos alături de parteneri politici care vin la muncă pentru...

ULTIMA ORĂ