Ponta a afirmat că nu a susținut actuala formulă guvernamentală încă de la început, motivând că o coabitare între PSD și USR nu avea cum să funcționeze. Potrivit fostului lider al PSD, cele două formațiuni sunt incompatibile politic, iar prezența USR la putere ar fi afectat direct poziția PSD în coaliție.
„Eu nu am votat acest guvern și am explicat și de ce: PSD cu USR nu au cum să facă ceva bun, sunt ca și câinele cu pisica. Domnul Bolojan nu e genul de om care să aibă răbdare să facă pace, iar guvernarea a fost foarte rea în ultimele nouă luni. Pentru PSD, să stea într-un guvern unde toate deciziile și toată puterea sunt la dușmanul lor, USR, care e al patrulea partid al României, e ceva greșit, care îi va costa, nu doar electoral. (…) Eu cred că decizia era normală și necesară”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier a criticat dur și construcția politică din spatele actualei majorități, susținând că includerea USR în ecuația guvernării a dus inevitabil la destrămarea coaliției. În opinia sa, PSD, în calitate de principal partid parlamentar, nu avea de ce să accepte o formulă în care influența decizională ar fi fost deținută de un adversar politic cu o susținere electorală mai redusă.
În același context, Victor Ponta a spus că ieșirea din criza politică depinde în mare măsură de deciziile pe care le va lua președintele Nicușor Dan. El a susținut că șeful statului are un rol esențial în identificarea unei noi formule de guvernare, mai ales într-un moment complicat atât pe plan intern, cât și extern.
„Nu știu ce va face președintele Nicușor Dan, nu știu ce va face AUR, care joacă foarte bine. AUR e în opoziție, pe primul loc în sondaje, probabil va câștiga următoarele alegeri, nu are de ce să ajute nici PSD, nici PNL. Problema este dacă Nicușor Dan, care a forțat această alianță împotriva naturii, va găsi o formulă de guvernare. E greșit să susții un guvern cu 20 la sută. Peste criza noastră internă, se suprapune criza externă, care ne va afecta foarte tare. Barilul a ajuns azi la 120 de dolari și noi nu suntem în stare să facem nimic”, a spus Ponta.
MAI MULT MEDIAFAX





