Tavan fals căzut peste un actor la Teatru Național din Iași. A fost luat cu ambulanța

Un element de decor a căzut sâmbătă seară peste actorul Călin Chirilă, în timpul spectacolului „D’ale carnavalului” de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Victima a fost transportată de urgență la spital, scrie Ziarul de Iași.

Poliția a dechis o anchetă, mai ales că în instituție se vorbește despre consumul de băuturi alcoolice în rândul personalului tehnic.

Nu este primul incident de această natură. În decembrie 2025, același tavan fals i-a lovit pe alți doi actori ai instituției.

Mai exact, sâmbătă, 18 aprilie, chiar spre finalul primei părți a spectacolului „D’ale carnavalului”, un element de recuzită – un tavan fals cu o greutate de 20-40 de kilograme – a fost „eliberat la momentul nepotrivit” de către personalul tehnic și a căzut peste actorul Călin Chirilă.

Medicul care l-a consultat pe actor a spus că acesta a suferit leziuni minore. La rândul său, Călin Chirilă nu a făcut declarații presei și a apelat la serviciile unui avocat.

Citiți continuarea pe Ziarul de Iași

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Militar american prins cu pariuri de 400.000 de dolari pe operațiunea secretă de capturare a lui Nicolás Maduro

Gannon Ken Van Dyke, în vârstă de 38 de ani, din Fayetteville, Carolina de Nord, este acuzat că a participat la planificarea și executarea...

VIDEO Nou jucător în România – ParaZero intră pe piață printr-un parteneriat cu o companie românească

Compania israeliană de apărare aerospațială ParaZero Technologies, listată la bursa Nasdaq, se extinde în România, printr-un parteneriat cu compania românească New Akord Security, specializată...

Cele mai scumpe bilete la Cupa Mondială se vând cu 2,3 milioane de euro. Cât costă cel mai ieftin bilet pentru meciul dintre Bosnia și Canada?

Jurnaliștii Associated Press fac o analiză detaliată a prețurilor biletelor la Cupa Mondială. Cele mai scumpe bilete sunt cele aferente meciului de Finală, disponibile...

ULTIMA ORĂ