Doi soldați israelieni au fost condamnați la închisoare pentru distrugerea statuii lui Iisus din Liban. Ce pedeapsă vor executa

Armata israeliană i-a retras din misiunile de luptă pe soldații care au fost fotografiați în timp ce distrugeau cu barosul o statuie a lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, din sudul Libanului. Potrivit Sky News, cei doi militari israelieni vor executa o pedeapsă de 30 de zile de detenție.

Unul dintre soldații Armatei Israelului a distrus statuia, iar celălalt a fotografiat gestul.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat comportamentul soldaților.

„La fel ca marea majoritate a israelienilor, am fost uimit și întristat să aflu că un soldat IDF a deteriorat o icoană religioasă catolică în sudul Libanului. Condamn actul în termenii cei mai duri. Autoritățile militare desfășoară o anchetă penală în această privință și vor lua măsuri disciplinare dure în consecință împotriva făptașului.“, a scris premierul israelian pe X.

6 soldați erau la fața locului

Într-o declarație publicată marți, armata israeliană a precizat că, în urma unei anchete, s-a constatat că alți șase soldați se aflau la fața locului și nu au intervenit pentru a opri incidentul sau pentru a-l raporta.

„Ancheta a stabilit că soldații s-au abătut complet de la ordinele și valorile IDF”, se arată în declarație.

„Forțele de Apărare Israeliene își exprimă profundul regret față de acest incident și subliniază că operațiunile sale din Liban vizează exclusiv organizația teroristă Hezbollah și alte grupări teroriste, și nu populația civilă libaneză.”

IDF a adăugat că, de când a aflat despre distrugerea statuii, a ajutat comunitatea locală să o înlocuiască.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Prima reacție publică din România la distrugerea statuii lui Iisus Hristos, în Liban. Ce a spus George Simion

Armata Israelului recunoaște că soldatul fotografiat în timp ce lovea cu barosul o statuie a lui Iisus răstignit aparține forțelor sale

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Profanarea unei statui a lui Iisus în Liban: o lună de închisoare pentru doi soldaţi israelieni

Armata israeliană a anunţat, marţi, o pedeapsă de o lună de închisoare pentru doi dintre soldaţii săi care au vandalizat o statuie a lui...

Medicul Daniel Coriu, pacienţilor cu boli hematologice: De boală avem noi grijă, dumeavoastră aveţi grijă de trupul dumneavoastră. Mişcarea, viaţa sănătoasă sunt elemente-cheie

Medicul Daniel Coriu dezvăluie care sunt sfaturile pe care le dă pacienţilor cu boli hematologice pe care îi tratează. ”De boală avem noi grijă,...

Dr. Daniel Coriu, medic hematolog: Banala hemogramă poate să sesizeze foarte multe boli hematologice

O banală hemogramă, investigaţie medicală care este decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, poate spune foarte multe despre starea de sănătate a...

ULTIMA ORĂ