Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al PSD, îl susține pe Ilie Bolojan: ”Are toată susținerea pentru că eu cred că asta este direcția corectă”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), își declară sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan, poziționându-se diferit față de majoritatea partidului, care a votat în proporție de 97% pentru retragerea sprijinului politic acordat actualului șef al Guvernului.

Negoiță explică faptul că îl susține pe Bolojan deoarece acesta a demarat reforme dificile în România și urmărește să facă ordine în instituțiile statului.

Negoiță: ”Cred că Bolojan ar merita puțină susținere”

”Mă tot întreabă lumea pe stradă, prietenii, colegii: domle, ce se întâmplă cu Guvernul. Eu le-am spus că nu e important dacă ne place sau nu Ilie Bolojan, este important că s-au întâmplat niște lucruri până acum. Reforma administrativă este foarte importantă, că mai reducem din aparatul ăsta mare consumator de resurse, cu nenorociri, pile, rubedenii.

Lucrurile bune n-avem cum să nu le apreciem, că n-au întâmplat niște lucruri. Am înțeles că există șanse să fie puțină curățenie și în societățile astea de stat, care generează piederi în fiecare an și de asemenea colcăie de pile politice.

Cred că Bolojan ar merita puțină susținere, să le facă pe astea, să rezolve cu reformele, chiar dacă știm că reformele de genul ăsta mai degenerează și nemulțuimiri în anumite zone.

Din punctul meu de vedere, pentru reforma din companiile de stat și pentru reforma în adminitrație, are toată susținerea pentru că eu cred că asta este direcția corectă. Asta este poziția mea, știu că nu este foarte comodă, știu că pe unii îi deranjează, dar asta este opinia mea”, a spus Robert Negoiță.


AUTORUL RECOMANDĂ

Ședință la PNL după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Emil Boc: „PNL este și trebuie să rămână partidul responsabilității în această țară”

PNL și USR fac front comun în fața PSD. Bolojan: „Vom continua să asigurăm guvernarea” / Fritz: „Rămânem alături de premier în această luptă”. UDMR: „Această coaliție s-a terminat”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Interul lui Chivu s-a calificat în finala Cupei Italiei, după 3-2 cu Como. Milanezii s-au impus după ce au fost conduşi cu 2-0

Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, s-a calificat în finala Cupei Italiei, după ce a revenit spectaculos şi s-a impus cu 3-2 în...

Olguţa Vasilescu spune că Grindeanu își va da demisia de la șefia Camerei Deputaților după ruperea Coaliției

Primarul PSD al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marți seară că, în scenariul în care PSD iese de la guvernare, social-democraţii vor renunţa...

Chelsea, eşec cu Brighton, scor 0-3, în Premier League

Formaţia Chelsea a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-0, de echipa Brighton, în etapa a 34-a din Premier League.

ULTIMA ORĂ