Alexandru Nazare: Responsabilitatea tuturor şi deciziile înţelepte trebuie să primeze în aceste zile deasupra oricăror interese de partid. Am încredere că vom reuşi să identificăm soluţiile

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă că România a făcut „paşi rapizi pentru a aduce mai multă transparenţă şi disciplină în gestionarea resurselor publice” şi că Guvernul condus de Ilie Bolojan a reuşit să pună ordine în finanţele publice, iar acest efort trebuie continuat cu consecvenţă. „Avem nevoie de echilibru şi de un guvern care îşi asumă în mod serios obiectivele stabilite. (…) De aceea, responsabilitatea tuturor şi deciziile înţelepte trebuie să primeze în aceste zile, deasupra oricăror interese de partid. Am încredere că vom reuşi să identificăm, cu echilibru şi maturitate, soluţiile care să pună stabilitatea şi traiectoria de dezvoltare a României pe primul loc”, mai spune Nazare.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alarmă în Rucăr după ce o conductă de gaz a fost perforată de un muncitor. 100 de persoane au fost evacuate

S-a dat alarma în Rucăr, vineri dimineață, după ce un muncitor a lovit și a perforat, din greșeală, cu utilajul pe care-l conducea, conducta...

Libanul și Israelul au decis să prelungească armistițiul cu încă trei săptămâni. Ce se întâmplă cu războiul din Iran

Libanul și Israelul au decis să prelungească armistițiul cu încă trei săptămâni, la capătul unor negocieri purtate la Casa Albă, de față cu Donald...

Ilie Bolojan: Fiecare ministru care va prelua noile portofolii trebuie să facă o analiză a oamenilor. Dacă sunt oameni care sunt incompetenţi sau rău intenţionaţi, trebuie să fie înlocuiţi

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că fiecare ministru care va prelua noile portofolii de la PSD trebuie să facă o analiză a oamenilor...

ULTIMA ORĂ