De ce este frig în avion mereu, chiar și pe vreme de caniculă? Care este motivul real

De ce este frig în avion mereu, chiar și pe vreme de caniculă? Care este motivul real.

De ce este frig în avion mereu

Cu siguranță că ai călătorit cu avionul și te-ai întrebat de ce este așa frig în interior. Mulți pasageri se plâng de temperaturile scăzute din timpul zborului, mai ales de răcoarea de la picioare.

Oricât de cald ar fi afară, întotdeauna este o diferență de cel puțin 2-3 grade în avion față de sălile de așteptare din aeroport.

Toate companiile aviatice mențin o temperatură scăzută în avion. Motivul este legat de sistemul de ventilație și siguranța celor de la bord.

Care este temperatura medie din aeronave

Temperatura aerului la înălțimea la care zboară avioanele de linie este foarte scăzută.

Avioanele cu pasageri zboară la 12.000 – 15.000 m altitudine.

La acea altitudine, aerul este mult mai subțire, scrie aviationacademy.ro.

La 10.000 – 11.000 de metri, acolo unde aerul este mult mai rarefiat, avioanele pot zbura mai ușor și vor economis combustibil, atât de scump în zilele noastre.

Avioanele de linie au cabine presurizate. La o asemenea înălțime, la peste 10.000 de metri, unde începe troposfera, temperatura aerului poate varia de la minus 30 grade la minus 50 grade Celsius.

Chiar dacă soarele își face simțită prezența, avionul nu se încălzește. Cele mai multe companii aviatice mențin o temperatură medie cuprinsă între 20-22 grade Celsius în avion.

De ce este bine să fie răcoare în avion

Cele mai multe persoane se plâng de frig la până în 22-23 grade Celsius. Fiecare călător are însă nivelul lui de confort și nu toată lumea poate fi mulțumită.

Aerul din cabina avioanelor este însă recirculat și filtrat la fiecare ciclu prin filtre performante, care reține chiar și bacteriile sau microbii.

De asemenea, dacă în cabină ar fi prea cald, umezeala ar deveni insuportabilă la bordul unui avion.

Riscul de hipoxie

Principalul motiv pentru care temperatura este sub media de 22 grade în avion ține de sănătatea pasagerilor.

Lipsa de oxigen la înălțime, unde aerul este rarefiat, ar duce la hipoxie, fără echipamentele de siguranță din avion.

ASTM International a publicat un studiu în care arată o legătură clară între starea de leșin, presiunea atmosferică din cabină și temperatura din aeronavă.

De ce ți-e mai frig în avion

Temperatura medie de 20-22 grade este ușor de suportat de cei mai mulți pasageri, dar, nu de toți.

Inevitabil, unii dintre ei se vor plânge de frig, mai ales că stau pe scaun câteva ore și nu se pot mișca.

Mai mult, există un „cocktail” între senzația de frig și frica de zbor. Pentru a te simți însă confortabil în avion, poți urma câțiva pași simpli.

Rezevă din timp biletele și evită locurile din spate.

Evită locurile din apropierea toaletelor. Alege un loc la capătul rândului, spre culoar, dacă te temi de zbor și nu vrei să te uiți pe geamul avionului.

Îmbracă-te cu haine lungi, un hanorac, o geacă, pentru a face față senzației de frig din avion.

Poți să ceri o păturică în plus, de la stewardesă, dacă simți că ți-e răcoare. Astfel, poate adormi și suporți mai ușor zborul, mai ales dacă durează câteva ore bune.

Cere și un ceai fierbinte, pentru a te încălzi și bucură-te de faptul că vei ajunge la destinație, fie că vorbim de vacanță sau business.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ciprian Ciucu, apel către USR: Să încerce în această perioadă să creeze punţi cu PNL, să creeze punţi cu PNL şi să nu mai atace, inclusiv la nivel local,...

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu lansează un apel public către USR, acela de a colabora, pe plan local, mai îndeaproape cu PNL. El argumentează că,...

Țoiu: Nu vom ceda în fața celor care își doresc putere fără responsabilitate

„Astăzi i-am spus președintelui Nicușor Dan că noi, ca echipă, vom continua să construim curajos alături de parteneri politici care vin la muncă pentru...

Brașov dă „0 lei pe cultură” în 2026. Orașul rămâne fără finanțare publică pentru sectorul cultural

Cultura independentă din Brașov nu mai are în 2026 nicio sursă de finanțare publică locală. Nici Primăria Municipiului Brașov, nici Consiliul Județean Brașov nu...

ULTIMA ORĂ