O linie de cale ferată a fost redeschisă între România și Republica Moldova

Este vorba de linia feroviară Cantemir-Fălciu, care a fost deschisă miercuri, în urma lucrărilor de reconstrucție și modernizare.

Lucrările au inclus reabilitarea completă a circa 4 kilometri de cale ferată, reparația podului peste Prut și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu.

Linia a fost adaptată pentru ecartament combinat, larg și european, ceea ce permite conectarea directă a rețelei din Republica Moldova la cea din România, a anunțat Guvernul de la Chișinău.

De asemenea, au fost montate peste 3000 traverse și au fost făcute lucrări de consolidare a malului Prutului.

„Reluarea circulației pe tronsonul feroviar Cantemir-Fălciu va contribui la diversificarea rutelor de import/export și oferă o opțiune directă pentru transportul de mărfuri, cu acces la piața UE. Pentru sudul țării, linia poate deveni o infrastructură activă, cu impact asupra dezvoltării economice locale”, a transmis Guvernul Republicii Moldova.

Proiectul de reconstrucție și modernizare a tronsonului destinat în principal transportului de marfă, cu perspectivă de dezvoltare a traficului de pasageri, a fost lansat în baza Memorandumului semnat în aprilie 2025 între CFM (Republica Moldova) și CFR (România).

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Planul guvernului cu privire la compania Remin, aflată de 17 ani în insolvenţă şi care a acumulat datorii de jumătate de miliard de lei

Compania Remin SA, care aparţine statului român şi care se alfă în insolvenţă de 17 ani, ajungând să acumuleze datorii de peste jumătate de...

Pot pacienţii cu implanturi dentare sau cu parodontoză să folosească aparat dentar? Explicaţiile medicului Lorelei Nassar

Pacienţii cu parodontoză pot urma tratamente ortodontice doar dacă stadiul parodontozei nu este unul avansat, a explicat medicul Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial şi implantolog....

Manchester City urcă pe primul loc în Premier League după ce a învins-o pe Burnley

Scorul final al partidei a fost stabilit rapid. Atacantul Erling Haaland a deschis scorul în minutul 5, acesta fiind singurul marcator al întâlnirii.  În urma...

ULTIMA ORĂ