Pentagonul recunoaște că minele iraniene din Strâmtoarea Ormuz vor continua să sugrume traficul maritim. Cât va dura până la curățarea totală

În cadrul unui briefing al Pentagonului pentru Congresul american, oficialii americani au precizat că prețul petrolului ar putea rămâne ridicat până în toamna acestui an. Curățarea completă a apelor Strâmtorii Ormuz de minele amplasate de iranieni ar putea dura până la șase luni, scrie Washington Post.

Potrivit unei analize realizate de Pentagon, curățarea completă a Strâmtorii Ormuz de minele marine amplasate de iranieni ar putea dura până la șase luni, iar o astfel de operațiune este puțin probabil să fie efectuată până la încheierea războiului dintre Statele Unite și Iran. Prin urmare, impactul economic generat de blocada strâmtorii s-ar putea extinde până spre finalul acestui an, sau chiar mai mult, spun specialiștii.

Deblocarea Strâmtorii Ormuz, un obiectiv cu miză politică mare

Din cauza acestui impediment, prețurile la petrol și gaze ar putea rămâne ridicate mult timp după ce se va ajunge la un acord de pace. Un astfel de scenariu are implicații nefaste din punct de vedere politic, în special pentru republicani, având în vedere că alegerile de la jumătatea mandatului sunt programate pentru luna noiembrie.

Decizia lui Donald Trump de a începe un război cu Iranul s-a dovedit nepopulară în rândul majorității americanilor, arată cele mai recente sondaje, și a fracturat baza politică a republicanilor care l-au votat pe Trump datorită promisiunilor sale de a evita operațiunile militare pe plan extern și de a se implica mai mult pe plan intern.

Donald Trump a acordat Iranului câteva zile de răgaz

Președintele american a postat marți seara pe Truth Social că prelungește pe termen nelimitat armistițiul dintre SUA și Iran și le-a dat timp politicienilor de la Teheran să vină cu un plan de pace acceptabil. Miercuri, Trump a înaintat ipoteza că următoarea rundă de negocieri ar putea avea loc vineri, la Islamabad.

Sufocarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz a devenit un punct de tensiune în acest război, atât pe plan intern pentru Donald Trump, cât și pe plan internațional. Înainte de război, aproximativ 20% din petrolul mondial trecea prin această strâmtoare, iar țări precum Japonia, Coreea de Sud, China și alte națiuni asiatice depind în mare măsură de țițeiul din Orientul Mijlociu.

Unele nave au reușit să tranziteze strâmtoarea luna aceasta, în timpul armistițiului, dar traficul maritim s-a blocat din nou după ce forțele iraniene au deschis focul asupra unor nave și au declarat din nou închisă această cale navigabilă.


Recomandările autorului:

The Telegraph: Bulgaria, noul „cal troian” al Rusiei. Cum poate deveni noul guvern de la Sofia principalul aliat al Moscovei în Europa

Cerere surpriză venită din partea lui Emmanuel Macron. Președintele francez cere retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului

Donald Trump anunță ziua în care pot fi organizate noi discuții cu iranienii, în timp ce Teheranul se străduiește să vină cu un plan de pace

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Inter și-a aflat adversarul. Lazio s-a calificat în finala Cupei Italiei după un meci decis în urma loviturilor de departajare

Meciul a început cu un scor de 2-2 la general. Lazio a deschis scorul în minutul 84 prin fundașul Alessio Romagnoli, însă bucuria oaspeților...

Cinci palestinieni au fost uciși într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza

Potrivit autorităților palestiniene și Protecției Civile, atacul a avut loc în apropierea unei moschei din Beit Lahiya, în nordul Fâșiei Gaza, relatează Reuters.  Cele cinci...

Planul guvernului cu privire la compania Remin, aflată de 17 ani în insolvenţă şi care a acumulat datorii de jumătate de miliard de lei

Compania Remin SA, care aparţine statului român şi care se alfă în insolvenţă de 17 ani, ajungând să acumuleze datorii de peste jumătate de...

ULTIMA ORĂ