Miniștrii PSD nu merg la ședința de Guvern de azi. Care este planul social-democraților

Miniștrii PSD nu vor participa la ședința de Guvern programată joi, la ora 11:00, de la Palatul Victoria, în condițiile în care aceștia își vor da demisiile pe parcursul zilei. Această repoziționare modifică planul inițial, potrivit căruia miniștrii PSD urmau să își prezinte demisiile înaintea ședinței de Guvern.

Potrivit unor surse politice, nici miniștrii PSD și nici secretarii de stat social-democrați nu vor participa la reuniunea Cabinetului, însă, pentru a evita blocarea activității guvernamentale, atribuțiile au fost deja delegate către secretari de stat din partea PNL, USR și UDMR, în funcție de fiecare minister. Conducerea PSD a dat, miercuri, un vot în unanimitate pentru retragerea miniştrilor săi din Guvern joi.

Care sunt membrii PSD din Guvern care se vor retrage

Toți miniștrii PSD ar urma să demisioneze joi din Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan, după decizia partidului de a retrage sprijinul politic pentru acesta. Membrii PSD din Guvern care se vor retrage sunt:

  • Marian Neacșu – viceprim-ministru
  • Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății
  • Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
  • Florin-Ionuț Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării rurale
  • Bogdan Ivan – ministrul Energiei
  • Radu Marinescu – ministrul Justiției
  • Petre Florin-Manole – ministrul Muncii și Solidarității sociale

Ilie Bolojan pregătește primele mutări în Guvern

Premierul Ilie Bolojan a subliniat miercuri că, la întâlnirea cu reprezentanții UDMR, s-a convenit ca, în cazul retragerii miniștrilor PSD, să fie înlocuite cât se poate de repede posturile vacante cu titularii portofoliilor care rămân.

„Am discutat despre funcționarea guvernului în această situație ipotetică în care miniștrii PSD s-ar retrage și am convenit ca, în această situație, să înlocuim cât se poate de repede posturile vacante cu titularii portofoliilor care rămân, în așa fel încât proiectele care sunt în derulare să poată fi promovate și derulate în continuare”, a explicat Bolojan.

Cum și-au împărțit PNL și USR portofoliile PSD

Sursele Gândul au dezvăluit care sunt numele de pe listele PNL și USR pentru înlocuirea miniștrilor PSD, care ar urma joi să își dea demisia din Guvern. Publicăm integral lista:

Ministerul Transporturilor – Ilie Bolojan
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu

USR
Ministerul Agriculturii – Diana Buzoianu
Ministerul Energiei – Radu Miruță
Ministerul Muncii – Oana Ţoiu

UDMR
Ministerul Sănătății – Cseke Attila

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Scenarii de ieșire din criză. Politologul Cristian Pîrvulescu: AUR ar putea fi „arbitru al puterii” după plecarea PSD

Scena politică românească a intrat într-o fază de blocaj acut, după ce Partidul Social Democrat (PSD) a oficializat retragerea susţinerii politice pentru premierul Ilie...

Scenarii de ieșire din criză. Politologul Cristian Pîrvulescu: AUR ar putea fi „arbitru al puterii” după plecarea PSD

Scena politică românească a intrat într-o fază de blocaj acut, după ce Partidul Social Democrat (PSD) a oficializat retragerea susţinerii politice pentru premierul Ilie...

„Povestea vieţii Regelui Mihai”, prima biografie cinematografică completă dedicată suveranului, va da startul noului sezon Turneul Naţional de Educaţie Istorică

Primul documentar complet realizat vreodată despre viaţa Regelui Mihai va da startul noului sezon al Turneului Naţional de Educaţie Istorică în 7 mai, la...

ULTIMA ORĂ