George Simion, președintele AUR: „Ceea ce vedeți la televizor este praf în ochii românilor, în timp ce Azomureș rămâne blocat. Dacă ei nu sunt în stare, să se dea la o parte și să ne lase pe noi”

„Ceea ce vedeți la televizor este praf în ochii românilor. Vor să vândă Hidroelectrica, vor să vândă alte companii profitabile, cheie pentru statul român, așa că au inventat o criză guvernamentală mincinoasă, cap-coadă”, a declarat liderul AUR.

Acesta a subliniat că discuțiile despre moțiune sunt doar un pretext mediatic, fără nicio intenție reală din partea PSD de a schimba guvernarea.

„Nu există nicio intenție a PSD-ului de a părăsi guvernarea și de a-l da jos pe Ilie Bolojan. Nu vor iniția nicio moțiune de cenzură, pentru că foarte mulți vorbesc la televiziuni și ridică subiectul ăsta. Ne tot întreabă pe noi: „dar veți vota?” Ce să votăm?”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a arătat că, în timp ce se discută despre crize politice, guvernul ignoră complet problemele reale din economie, inclusiv situația de la Azomureș.

„În loc să fie acolo unde contează, la Azomureș, la CE Oltenia, la Mangalia, la Șantierul Naval, ei fac o joacă din asta și un balet, pentru scena publică românească”, a spus acesta.

George Simion a atras atenția că, deși România are resursele necesare, lipsa de decizie a guvernului duce la situații absurde în economie.

„Este imposibil ca noi, o țară cu rezerve serioase de gaze naturale, să importăm îngrășăminte chimice. Nu este voie să se întâmple acest lucru într-o țară guvernată. Din păcate, România nu este guvernată în acest moment”, a declarat liderul AUR.

În acest context, președintele AUR a cerut o decizie clară și rapidă la nivel guvernamental pentru repornirea Azomureș și pentru direcționarea gazului românesc către industrie.

„Fie că dă 60 de milioane, fie că dă 120 de milioane, ar trebui să avem un ministru al Energiei care să se hotărască cât mai repede pentru binele angajaților de la Azomureș și de mâine începând, gazul românesc onshore și offshore, să ajungă la poarta Azomureș pentru ca oamenii să muncească, pentru că nu-și doresc să plece peste hotare”, a afirmat Simion.

În final, Simion a acuzat blocajul de la vârful guvernării și lipsa de asumare în gestionarea economiei.

„Avem gaz, avem combinatul, ne lipsește conducerea. E ocupată să-și dea demisia. Dacă ei nu sunt în stare, să se dea la o parte și să ne lase pe noi.”, a declarat pereședintele AUR George Simion.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un nou capitol în relaţia cu SUA. Oana Țoiu: Parteneriatul e mai puternic atunci când investim în tinerii noştri

Parteneriatul cu Statele Unite este mai puternic atunci când investim în minţile strălucite ale tinerilor noştri, a declarat ministra de Externe, Oana Ţoiu, care,...

Dragoş Pîslaru: Care credeţi că este cel mai mare perdant politic în condiţiile de alegeri anticipate? De departe, este PSD-ul

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă că, în situaţia în care s-ar ajunge la organizarea de alegeri anticipate, PSD va fi ”marele...

Universitatea Craiova a învins Dinamo și va juca finala Cupei României cu Universitatea Cluj

Universitatea Craiova a învins joi seara, la lovituri de departajare, în deplasare, scor 4-1, formaţia bucureşteană Dinamo, calificându-se în finala Cupei României. Oltenii se...

ULTIMA ORĂ