Alexandru Rogobete a spus că infecțiile nozocomiale sunt peste tot în lume, numai că la noi sunt ascunse, iar el, în timpul mandatului de la Ministerul Sănătății a încercat să țină fenomenul sub control prin raportări corecte.
„Infecțiile nozocomiale există în toate spitalele din această lume. Sau altfel spus, nu există nici un spital în lumea asta care să nu aibă infecții nozocomiale. Diferența între noi și restul este că noi le ascundem. Și tot ce mi-am dorit a fost ca să depășim această barieră, să nu mai ascundem infecțiile nozocomiale, să învățăm să le raportăm. Pentru că doar dacă le raportăm corect și la timp, putem controla fenomenul extinderii infecțiilor de la un pacient la altul și realizarea acelor focare de 4-6 pacienț, care într-adevăr sunt o problemă pentru un spital dacă ele apar”, a declarat fostul minsitru al Sănătății.
Rogobete a explicat că un fost consilier onorific, i-a oferit exemplul spitalelor din Germania în gestionarea problemei infecțiilor nozocomiale.
„Ce am făcut aici? Pe lângă investiții, am modificat ordine de ministru destul de mult. De la cel mai important, ordinul de funcționare al secțiilor de anestezie-terapie intensivă, în care la sugestia fostului meu consilier onorific, Torje, care lucrează în Germania de ani de zile, pentru că l-am sunat și l-am întrebat în Germania cum faceți cu infecțiile nozocomiale. Și primul lucru pe care mi l-a spus a zis avem om dedicat epidemiolog sau asistent medical trăinuit pentru acest lucru Care asta face în fiecare zi”, a spus Alexandru Rogobete.
El a adăugat că a introdus prin ordin posibilitatea secțiilor de anestezie-terapie intensivă de a-și extinde echipa cu epidemiolog propriu pentru secțiile mari, sau cu asistent medical care să răspundă de zona de infecții nozocomiale.
MAI MULT MEDIAFAX



