Ministerul Muncii: Nicio variantă oficială privind legea salarizării unitare nu a fost publicată

„Ministerul Muncii nu a făcut public niciun proiect de act normativ privind legea salarizării unitare”, se arată în comunicatul transmis de instituție.

Reprezentanții ministerului atrag atenția că informațiile apărute pot crea confuzie și nu reflectă poziția oficială a autorităților.

„Documentele care circulă nu provin de la instituția noastră și nu reprezintă o formă oficială”, mai precizează ministerul.

Potrivit sursei citate, elaborarea proiectului este încă în curs, iar orice variantă finală va fi rezultatul unui acord la nivel politic.

„În momentul în care va exista o variantă agreată de toți decidenții politici, proiectul de lege va fi prezentat în mod transparent și supus procesului legal de consultare publică”, se mai arată în comunicat.

Legii salarizării unitare reprezintă o propunere pentru creșterea echității salariale, în contextul angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan: Va creşte vârsta de pensionare a militarilor, a poliţiştilor. Vom încerca să venim cu o propunere săptămâna viitoare

Premierul Ilie Bolojan a declaart, vineri, că va creşte vârsta de pensionare, a militarilor, a poliţiştilor, pentru că nu există altă posibilitate, el anunţând...

Ilie Bolojan: Va creşte vârsta de pensionare a militarilor, a poliţiştilor. Vom încerca să venim cu o propunere săptămâna viitoare

Premierul Ilie Bolojan a declaart, vineri, că va creşte vârsta de pensionare, a militarilor, a poliţiştilor, pentru că nu există altă posibilitate, el anunţând...

Bolojan: Măsurile luate au avut un cost social, trebuie să recunoaştem asta şi le mulţumesc românilor pentru înţelegere, dar dacă nu ţinem această linie, ne vom întoarce de unde...

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că măsurile luate au avut un cost social şi le mulţumeşte românilor pentru înţelegere, dar dacă nu ţinem...

ULTIMA ORĂ