Emmanuel Macron își anunță retragerea din politică din 2027. Președintele francez a dezvăluit care a fost cea mai grea încercare a carierei sale

„Am făcut politică înainte și nu o voi face după aceea”, a anunțat Emmanuel Macron joi. Președintele francez s-a aflat într-o vizită la o școală franceză din Nicosia când și-a anunțat retragerea din politică.

Înainte de a participa la un summit informal al Uniunii Europene, președintele a dat asigurăi că „va ieși din politică” după ce va părăsi Palatul Elysee în 2027. A precizat că „cel mai dur lucru” din ultima parte a celui de-al doilea mandat al său a fost să-și apere „bilanțul”.

De asemenea, a spus că i-a fost cu greu să-și regăsească energia de a relua sarcini care „nu i-au reușit”.

Ce i-a răspuns la întrebarea unui elev

Când un elev l-a întrebat „când și-a dorit să ajungă președintele Franței”, Macron i-a răspuns:

„Mi-am iubit ţara întotdeauna şi sunt mereu interesat de viaţa ţării mele, dar asta nu face din tine un preşedinte. Mi-am dorit ca ideile mele să se poată concretiza. Mi-am spus că putem schimba lucrurile mai bine şi mai rapid şi de aceea am lansat o mişcare politică, după care am ajuns la preşedinţia ţării”.

Macron se află la conducerea statului francez din 14 mai 2017.

Cariera profesională și politică a lui Emmanuel Macron

Emmanuel Macron s-a născut pe 21 decembrie 1977, când Amiens, Somme. Tatăl său, Jean-Michel Macron, născut în 1950, este medic și profesor de neurologie. Macron a studiat filozofia la Universitatea Nanterre din Paris și a urmat masterul pe științe politice.

În 1992, el avea 15 ani, ea era cu 25 de ani mai în vârstă când a cunoscut-o pe Brigitt Trogneux la clubul de teatru „afterschool” de la Liceul din Providence. 

După ce a absolvit Școala Națioală de Administrație în 2004, a lucrat în Inspectoratul General de Finanțe. A devenit ulterior bancher de investiții într-o poziție bine plătită la Rothschild & Cie Banque. A raportat câștiguri de 3 milioane de euro între 2010 și 2013.  În 2007, la vârsta de 30 de ani, s-a căsătorit cu Brigitte Trogneux, atunci în vârstă de 54 de ani.

Din 2012 a intrat în politică, ca Secretar general adjunct al Palatului Elysee. A avut un rol important în personalul președintelui Francois Hollande (socialist). A demisionat din 2014 și a lucrat în cercetare la Universitatea din Berlin și a căutat o poziție la Universitatea Harvard.

Între 2014 și 2016, Macron a fost ministrul Economiilor și Finanțelor în cel de-al doilea guvern condus de premierul Manuel Valls.

Emmanuel Macron, cel mai tânăr șef de stat din istoria Franței de la Napoleon Bonaparte

Macron, în vâstă de 39 de ani,  a intrat în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2017, din partea noului partid „En Marche!”, un partid liberal centrist pro-european și pro-libertatea justiției.

Partidul era nou înființat în 2016, cu membri proveniți din Partidul Socialist și Partidul Republicanilor, două mișcări politice tradiționale care au dominat scena politică a Franței postbelice.

Spre surprinderea multora,candidații celor două formațiuni n-au intrat în turul 2, ci liberalul Macron și naționalista Marine Le Pen, candidata Frontului Național. Macron a câștigat alegerile din turul 2 cu 20 de milioane de voturi, cu 66,10% din voturi.

Sub președinția Macron, Franța a trecut prin cea mai grea perioadă de la Al Doilea Război Mondial

Macron părea să fie noul „lider al lumii” libere. Barack Obama și-a încheiat președinția și a fost urmat de conservatorul izolaționist Donald Trump. Franța avea să devină cea mai mare putere liberală și democrată a lumii sub tânărul președinte francez. N-a fost să fie….

Macron s-a înfruntat imediat cu provocări. A supravegheat reforme în legile muncii, fiscalitate și pensii, precum și în tranziția către energiile verzi.

A fost poreclit „președintele celor bogați” de către opoziția socialistă. Protestele împotriva președinției sale au luat amploare, culminând cu mișările „vestelor galbene” din 2017 și cu grea împotriva creșterii vârstei de pensionare. Prețul la țiței și taxa pe carburanți au crescut, în timp ce taxa pe bogăție a fost abolită.

Chiar după ce catedrala Notre Dame a fost devastată de un incendiu în 2019, Franța a fost grav lovită de pandemia de COVID-19. Au rezultat 39 milioane de francezi infectați și 168.202 de francezi  decedați.  Președinția lui Macron a susținut o campanie de vaccinare în masă, 52 de milioane de francezi fiind imunizați.

Impactul internațional a președinției lui Macron â

Macron a făcut apel la reforme în celelalte state membre UE. A încheiat un acord comercial cu China pe durata războiului comercial cu Trump. A mediat disputa dintre SUA și Australia privind pactul de securitate AUKUS. A continuat Operațiunea Chammal în războiul împotriva Statului Islamic.

Din februarie 2022, a sprijinit activ Ucraina cu arme și ajutoare financiare în războiul împotriva invaziei ruse la scară largă. Reales pentru al doilea mandat în 2022 după ce a învins-o pe aceeași adversară de la primele alegeri din 2017,  Macron a încercat să-și reclădească imaginea de „lider dur” după ce a fost pălmuit și apostrofat în public.

Al doilea său mandat a fost catastrofal. La alegerile parlamentare, partidul său a pierdut majoritatea. După ce prim-ministra Elisabeth Borne a trecut legea creșterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, au izbucnit proteste violente și greve în toată țara. În 2024, Macron a dizolvat parlamentul după ce partidul său a fost înfrânt la Alegerile Europarlamentare. Michel Barnier, fost negociator pentru Brexit, a fost demis din funcția de premier după un vot de încredere al Parlamentului, la numai 3 luni de la preluarea mandatului. Macron l-a numit pe Sebastien Lecornu premier, dar acesta a demisionat la numai o lună.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Premierul Ilie Bolojan: ”Nu îmi place să calific niciun om cu categoria de șobolan. Fiecare om are demnitatea lui”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o emisiune radio, la cine s-a referit exact atunci când a vorbit despre „şobolanii care ne mănâncă...

Ilie Bolojan: Miniștrii trebuie să facă „curățenie” în ministere. Incompetenții vor fi înlocuiți

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că fiecare ministru care va prelua noile portofolii de la PSD trebuie să facă o analiză a oamenilor...

Avertismentul viceguvernatorului Băncii Angliei: „Piețele bursiere ar putea scădea”

Banca Angliei se așteaptă ca piețele bursiere din întreaga lume să scadă, deoarece prețurile acțiunilor nu reflectă numeroasele riscuri cu care se confruntă economia...

ULTIMA ORĂ