Premierul Poloniei a lansat un avertisment sumbru. Donald Tusk spune că Rusia ar putea ataca o țară NATO „în câteva luni”

Premierul polonez Donald Tusk, aflat în Cipru în marja reuniunii informale a Consiliului European, a lansat vineri un avertisment sumbru cu privire la intențiile lui Vladimir Putin. Tusk a precizat că Rusia ar putea ataca un membru NATO „în câteva luni”, nu ani, așa cum estimau anterior serviciile de informații.

Declarațiile alarmante ale premierului polonez au fost făcute într-un interviu acordat publicației Financial Times, în care Tusk a subliniat că riscul unui atac rusesc trebuie privit pe termen scurt: „Vorbim despre perspective pe termen scurt, mai degrabă luni decât ani”.

Mai mult, prim-ministrul Poloniei a pus sub semnul întrebării loialitatea față de Articolul 5 al NATO a Statelor Unite sub administrația Trump. „Cea mai mare și mai importantă întrebare pentru Europa este dacă SUA sunt gata să fie loiale așa cum este descris în tratate”, a declarat Tusk.

Aceste declarații ale lui Donald Tusk reflectă incertitudinea crescândă a europenilor după amenințările președintelui Donald Trump și angajamentul oscilant al acestuia față de apărarea europeană.

„Pentru întregul flanc estic, vecinii mei… întrebarea este dacă NATO este încă o organizație pregătită, politic și logistic, să reacționeze, de exemplu, împotriva Rusiei dacă aceasta încearcă să atace”, a spus Tusk.

Drept exemplu, premierul polonez a evidențiat incidentele recurente de la granița de est a țării sale. Unii membri ai alianței „se prefac că nu s-a întâmplat nimic” când aproximativ 20 de drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei anul trecut.

În ciuda precizărilor negative ale lui Tusk, acesta a subliniat că cuvintele sale nu ar trebui tratate „ca scepticism față de Articolul 5, dacă este valid sau nu, ci mai degrabă ca visul meu că garanțiile pe hârtie se vor transforma în ceva foarte practic”, a spus Donald Tusk.

Spre deosebire de alte state membre NATO, Polonia alocă cei mai mulți bani din PIB pentru apărare, după ce a atins obiectivul de 5% al alianței.

Alternativă la Articolul 5 al NATO

Uniunea Europeană a căutat să își asume un rol mai important în apărarea europeană ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din anul 2022, inclusiv prin finanțarea achizițiilor de arme, coordonarea producției de armament și mobilizarea statelor membre în jurul unei infrastructuri comune de apărare.5

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat recent că UE ar trebui să aducă articolul 42.7 la viață. Însă multe țări rămân precaute cu privire la măsurile care ar putea fi văzute ca subminând NATO sau punând la îndoială angajamentul SUA de a apăra Europa, care este văzut drept piatra de temelie a securității continentului de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.


Recomandările autorului:

SUA și Iran revin la masa negocierilor. Donald Trump a trimis eșalonul doi la discuții cu iranienii la Islamabad

Șeful Pentagonului declară că Statele Unite „nu se bazează pe Europa” în războiul din Iran. „America și lumea liberă merită aliați capabili“

Statele Unite și UE fac front comun în cursa pentru mineralele rare. Occidentul vrea să reducă dependența de China

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mai multe plaje fără șezlonguri și umbrele în Grecia. Interdicție extinsă în acest an

Grecia a decis să suplimenteze la peste 250 numărul plajelor pe care este interzisă închirierea de șezlonguri și umbrele de plajă.

FOTO Premieră – "Made in KZ" în benzinăriile Rompetrol, produse lansate de proprietarul KazMunayGas. Planuri pentru extinderea rețelei de benzinării în România și Slovenia

Lanțul de benzinării Rompetrol a început să vândă produse sub marca "Made in KZ", în cadrul unui program-pilot lansat de proprietarul KazMunayGas (KMG) pentru...

FOTO Premieră – "Made in KZ" în benzinăriile Rompetrol, produse lansate de proprietarul KazMunayGas. Planuri pentru extinderea rețelei de benzinării în România și Slovenia

Lanțul de benzinării Rompetrol a început să vândă produse sub marca "Made in KZ", în cadrul unui program-pilot lansat de proprietarul KazMunayGas (KMG) pentru...

ULTIMA ORĂ