Autoritățile din Târgu Mureș sunt în alertă: un urs a fost surprins în zone frecventate de oameni

Un pui de urs le-a dat motive de îngrijorare celor care vizitează Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Puiul de urs și-a făcut apariția trei seri la rând în zona de agreement de la Platoul Cornești, fiind surprins de camerele de supraveghere în timp ce căuta mâncare, potrivit Știrile Pro TV.

Astfel, autoritățile au montat o capcană specială și așteaptă să îl prindă.

O femeie a declarat, potrivit sursei citate: „Peste tot umblă, peste tot, și în case și în curte. Nu este hrană în pădure, bănuiesc.”

Altcineva a spus: „Au pus capcană. Au mai fost prinși. E pericol pentru toată lumea. Din câte am înțeles a fost și aici pe alee, unul mic.”

Reprezentanții grădinii zoologice amplasate acolo sunt de părere că animalul ar avea culcuș în apropiere.

Szantho Janos, directorul grădinii zoologice din Târgu Mureș, a precizat:

„Până acum, în fiecare seară a venit în această zonă, se uită după resturi de alimente. Urmărim pe sistemul nostru video; se pare că este un urs foarte tânăr, poate doi ani sau maxim trei, s-a separat de mamă recent poate și acum încearcă să găsească locul unde să se stabilească.”

Planuri de relocare și capturare

Autoritățile au decis ca ursul să fie relocat. Ele au montat un container special pe alee, cu speranța că îl vor captura și că vizitatorii vor fi în siguranță.

De precizat este că, apariția puiului de urs în zonă nu e un caz izolat. Anul trecut, tot pe Platoul Cornești, au fost observate alte douăsprezece exemplare, care au provocat și pagube, iar unele chiar au atacat alte animale de la Grădina Zoologică.

Ca să țină departe sălbăticiunile, autoritățile au adus în zonă tomberoane speciale, care se deschid doar cu cheia și sunt golite frecvent. Însă urșii sunt atrași de resturile de mâncare rămase de la tarabe și de la vizitatorii care le aruncă pe jos.

Autorul recomandă:

Primarii pot împuşca urşii care atacă oamenii şi gospodăriile. Deputaţii au aprobat textul de lege

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministerul Apărării explică de ce nu a fost doborâtă drona rusească căzută în Galaţi

Ministerul Apărării Naționale din România a anunțat că drona căzută sâmbătă noaptea în România este rusească. MApN explică și de ce nu s-a tras...

SUA blochează criptomonede cu legături cu Iranul în valoare de 344 de milioane de dolari, anunţă secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent

Guvernul american blochează criptomonede în valoare de 344 de milioane de dolari deţinute ”în diverse portofolii cu legături cu Iranul”, anunţă secretarul american al...

Autorităţile atrag atenţia asupra unui mesaj RO-Alert fals, care anunţă că fete sunt răpite de pe stradă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) atrage atenţia asupra unui presupus mesaj RO-Alert, care anunţă că fete sunt răpite de pe stradă şi...

ULTIMA ORĂ