Diana Buzoianu acuză că PSD pregătește „forfotă” în instituțiile din subordinea Ministerului Mediului pentru a permanentiza posturi

Posibile încercări de blocare a reformelor

„O să vă dau un exemplu. Zilele acestea am aflat despre autoritățile din subordine a Ministerului Mediului, că este o foarte mare forfotă, că se pregătesc să fie date concursuri de către reprezentanții PSD ca să fie ocupate anumite posturi-cheie din instituție.

Vă garantez că în momentul în care voi afla că pe linie politică cineva pregătește permanentizarea unor posturi, acum, pe ultima sută de metri, ca să nu mai poată să fie luate măsuri de reformă, vor exista, în mod evident, niște evaluări și, da, dacă sunt oameni care sabotează în acest fel instituțiile din subordine a Ministerului Mediului, ei nu vor mai putea să fie nominalizați, din punctul meu de vedere, de Ministerul Mediului. Adică, în cazul de față, eu cât sunt Ministru al Mediului”, a declarat Diana Buzoianu.

Întrebată dacă se referă la instituții conduse interimar, ministra a explicat că situația este mai largă.

„În momentul de față există peste tot posturi care sunt ocupate, fie prin concurs, fie prin interimar numit de către directorii de la respectivele instituții din subordine. Ei bine, în aceste zile de criză politică, anumiți reprezentanți, am aflat așa pe surse că este o foarte mare forfotă, că anumiți reprezentanți din subordine a Ministerului Mediului deja pregătesc dosarele să dea drumul la concurs, să-și permanentizeze anumiți oameni pe posturile unde ei erau, de fapt, numiți interimar.

Și vă garantez că noi nu vom permite un astfel de teatru de prost gust pe banii și pe nervii românilor. Deci în niciun caz nu se vor permanentiza posturi politice pentru niște oameni care nu vor putea să demonstreze că au competența necesară și nu în plină criză politică când nimeni nu se uită pe subiectul acesta, repede, rapid, lansăm niște concursuri și punem acolo niște oameni care să fie permanent acolo”, a afirmat aceasta. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce faci cu bidoanele de 5 litri? Sistemul SGR din România nu permite reciclarea lor

Ce poți face cu bidoanele de 5 litri pe care sistemul SGR din România nu le acceptă pentru reciclare. Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a fost...

Boală, foamete și atacuri israeliene: la șase luni după armistițiul lui Donald Trump în Gaza

Un reportortaj NBC News oferă o nouă privire asupra crizei continue din enclava palestiniană devastată de război, în timp ce negocierile dintre Hamas și...

Fifor, ironii la adresa premierului: Nea Ilie s-a luat de piept cu Putin

„Astăzi, nea Ilie s-a luat de piept cu Putin. Praf l-a făcut pe Facebook, haiducul pe rit nou de la Bihor. Acum că s-a...

ULTIMA ORĂ