Ce este, de fapt, Cina Corespondenților și de ce contează

Cina corespondenților este un eveniment anual organizat la Washington, care adună în același loc jurnaliști, politicieni și celebrități într-o seară cu discursuri, satiră și care oferă multă vizibilitate mediatică.

Evenimentul este organizat de White House Correspondents Association, o organizație care reprezintă jurnaliștii acreditați la Casa Albă, iar scopul oficial este să celebreze libertatea presei, să susțină burse pentru studenți la jurnalism și să întărească relația uneori tensionată dintre jurnaliști și politicieni.

Discursul președintelui este momentul cel mai important

Evenimentul are câteva momente-cheie.

Cel mai important este discursul președintelui, de obicei presărat cu multă autoironie, un invitat comedian care face un roast atât politicienilor cât și jurnaliștilor și acodarea de premii și burse pentru tinerii jurnaliști.

Atmosfera este un amestec între formal (black tie) și satiric.

Cina Corespondenților este remarcat prin faptul că politicieni și jurnaliști stau la aceeași masă, liderii sunt ironizați în mod public, iar discursurile devin, de obicei, virale.

Obama și Biden – apreciați pentru umorul lor

De-a lungul timpului, președinți ca Barack Obama sau Joe Biden au fost apreciați pentru umorul lor la acest eveniment.

Însă nu toată lumea vede cu ochi buni acest eveniment. Criticii spun că apropierea dintre politicieni și jurnaliști nu este sănătoasă, iar asta poate afecta imaginea de indepenți a jurnaliștilor.

În primul său mandat, Donald Trump a refuzat să participe la acest eveniment.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Horoscop 26 aprilie: două zodii primesc vești care le pot schimba direcția, o zi cu decizii neașteptate

Horoscop Berbec Berbecii au parte de o zi activă, în care lucrurile par să se miște mai repede decât de obicei. Este posibil să apară...

Weekend cu temperaturi de vară, dar și vânt puternic. Meteorologii anunță cum se va schimba vremea în următoarele zile

Meteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de vară. Se vor înregistra până la 26 de grade Celsius. Pe de altă parte, toată țara este sub...

Cine e bărbatul suspectat că a deschis focul la Cina Corespondenților: a lucrat ca profesor și dezvoltator de jocuri video

Bărbatul suspectat că a deschis focul la cina Asociației Corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă seara, lucra ca profesor și dezvoltator de jocuri video...

ULTIMA ORĂ