40 de ani de la catastrofa nucleară. Maia Sandu merge duminică la Cernobîl

Maia Sandu a anunțat că merge duminică la Kiev și la Cernobîl.

„În această dimineață, când comemorăm 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, merg la Kiev pentru discuții cu Președintele Volodimir Zelenski, și la Cernobîl — pentru a aduce un omagiu celor care și-au dat sănătatea sau chiar viața pentru a proteja Europa de o tragedie și mai mare”, a anunțat președinta Republicii Moldova pe Facebook.

Ea spune că dezastrul din 1986 a arătat și puterea solidarității internaționale, de care este nevoie și în prezent.

„Accidentul nuclear de la Cernobîl ne-a arătat că dezastrele nu cunosc frontiere — dar a relevat și puterea solidarității internaționale. Arcul ridicat deasupra reactorului contaminat este o dovadă că țările pot face lucruri extraordinare atunci când acționează împreună. Avem nevoie de aceeași unitate și hotărâre astăzi — pentru a proteja pacea în Europa. Locul Republicii Moldova este alături de cei care aleg să construiască, nu să distrugă”, a scris Maia Sandu pe rețeaua de socializare.

Explozie la ora 1.23

În 26 aprilie 1986, la ora 01:23 o explozie masivă se producea la un reactor al centralei nucleare de la Cernobîl, un accident care a durat câteva secunde, dar despre care populația nu a aflat nicio informație oficială timp de aproximativ 65 de ore.

Datele oficiale indică 31 de decese directe și aproximativ 5.000 de cazuri de cancer asociate, precum și cea mai mare rată de tulburări de stres post-traumatic.

Pentru aproape trei zile, oamenii din apropierea centralei și din toată Europa nu au primit nicio informare, iar primele semnale de alarmă au venit din afara URSS, abia pe 28 aprilie dimineața, când Suedia a detectat radiații anormale și a suspectat un accident nuclear în URSS.

Autoritățile sovietice au recunoscut oficial incidentul abia în seara zilei de 28 aprilie, la 65 de ore de la producere, printr-un anunț de 20 de secunde, fără alte detalii.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Intervenție de urgență în Piatra Craiului: o femeie rănită a fost evacuată cu elicopterul POA Brașov

O intervenție de urgență a avut loc în sâmbătă seara în Parcul Național Piatra Craiului, după ce o femeie de 58 de ani din...

Intervenție în Marea Neagră: delfini, rechin și sturioni salvați din plasele braconierilor

Acțiune în Marea Neagră. Cinci delfini, un rechin și șase sturioni au fost salvați din plasele braconierilor. Polițiștii de frontieră au descoperit în largul...

Incendiu puternic într-un sat din Vrancea. 11 case de lemn sunt afectate

ISU Vrancea a anunțat că a fost sesizat duminică cu privire la izbucnirea unui incendiu ce se manifestă la 11 case din lemn, în...

ULTIMA ORĂ