Atentat în Columbia: șapte persoane au murit în explozia unui autobuz

Un autobuz în care se aflau numai civili a fost ținta unui atac cu bombă, în Columbia, scrie Mediafax. În această țară sud-americană, violențele se intensifică de la o zi la alta. Ultimul bilanț: șapte morți și zeci de răniți în atentatul de sâmbătă.

Autoritățile au calificat atacul drept „terorist”.

Explozia, pe o autostradă din provincia Cauca

Un dispozitiv exploziv a fost detonat într-un autobuz aflat în mișcare în sud-vestul Columbiei, notează presa locală. Explozia a avut loc pe autostrada Panamericană, în zona localității Cajibío, din provincia Cauca.

Guvernatorul regiunii, Octavio Guzmán, a confirmat că dispozitivul explozibil a fost activat în timp ce autobuzul rula pe autostradă, transportând civili. Comandantul Forțelor Armate, Hugo López, a descris atacul drept „un act terorist”. El a dat vina pe grupări criminale asociate cu „Iván Mordisco”, una dintre cele mai căutate figuri din țară.

Aceste grupări sunt desprinse din fosta organizație de gherilă Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC). Membrii lor nu au respectat acordul de pace semnat cu statul columbian în 2016 și continuă să opereze în regiune.

Președintele Gustavo Petro a condamnat dur atacul, într-un mesaj public: „Cei care au comis atacul și au ucis șapte civili sunt teroriști, fasciști și traficanți de droguri”. Potrivit acestuia, multe dintre victime sunt membri ai comunităților indigene.

Val de violențe armate în Columbia

Acest ultim atac se adaugă unei lungi liste de violențe armate. Potrivit armatei, cel puțin 26 de incidente criminale au fost înregistrate în ultimele două zile în sud-vestul Columbiei. Cele mai multe ținte au vizat civili.

Printre acestea se numără:

  • un atac armat asupra unei secții de poliție din zona rurală Jamundí;
  • un atac asupra unei instalații radar a aviației civile în El Tambo, unde autoritățile au interceptat și doborât trei drone încărcate cu explozibili;
  • detonarea a două vehicule-capcană în apropierea unor unități militare din Cali și Palmira, care au provocat pagube materiale.

Escaladarea violențelor este legată de lupta pentru controlul unor rute strategice de trafic de droguri. Provinciile Cauca și Valle del Cauca sunt considerate puncte-cheie deoarece oferă acces la rute maritime și fluviale către portul Buenaventura. Acesta este un hub major pentru transportul drogurilor spre America Centrală și Europa.

Autoritățile promit să răspundă „cu fermitate”

În contextul agravării situației, o delegație guvernamentală condusă de ministrul Apărării, Pedro Sánchez, se afla în Palmira chiar în momentul atacului. „Acești criminali încearcă să insufle frică, dar vom răspunde cu fermitate”, a transmis ministrul.

La rândul său, guvernatoarea provinciei Valle del Cauca, Francisca Toro, a cerut „sprijin imediat” din partea Guvernului. Ea a solicitat întărirea forțelor de securitate și intensificarea operațiunilor de informații.

Autoritățile au anunțat o recompensă de peste un milion de dolari pentru informații care ar putea duce la capturarea lui „Marlon”. El este liderul grupării Jaime Martínez. Anterior, autoritățile locale au oferit aproximativ 14.000 de dolari pentru identificarea celor responsabili de atacurile din Cali și Palmira.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Atac armat în Johannesburg. 10 persoane, ucise într-un incident de o violență extremă

Atac armat în apropierea consulatului israelian din Istanbul. Trei atacatori, neutralizați. Ce anunță polițiștii turci

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Liderul senatorilor PSD anunță o „ofensivă” în Senat pentru apărarea companiilor profitabile ale statului

„Mâine, la Senat, începem ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de «taifunul Bolojan»”, a scris Zamfir pe Facebook. Acesta susține că acțiunile statului ar...

China condamnă includerea unor entități chineze în noul pachet de sancțiuni al Uniunea Europeană împotriva Rusiei

Ministerul Comerțului din China a exprimat ”o opoziție fermă” față de decizia Uniunii Europene de a include companii chineze în cel de-al 20-lea pachet...

Fraudă cu fonduri europene de 115.000 de euro, descoperită la Cluj. Patru fermieri au fost trimiși în judecată

Fraudă cu bani europeni pentru tinerii fermieri, descoperită la Cluj. Patru persoane au fost trimise în judecată de Parchetul European, după ce ar fi...

ULTIMA ORĂ