Un constructor din județul Bihor a jucat banii de casă ai clientului la păcănele, iar judecătorii i-au găsit o scuză

Un meșter din Biharia, județul Bihor, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, după ce, în intervalul aprilie – septembrie 2021, a încasat suma de 18.000 de euro și 26.310 lei, de la un client căruia îi promisese că îi va ridica o casă „la roșu”, cu 25.000 de euro. Însă acesta a făcut doar niște săpături pentru fundație și fosa septică, a achiziționat niște fiare, iar apoi s-a făcut nevăzut, scrie El Bihoreanul.

La judecătoria Oradea, bărbatul a recunoscut că a pierdut la păcănele suma de 14.000 de euro, însă a susținut că nu a avut intenția să înșele.

Dar cum nu a dat niciun semn că ar vrea să dea banii înapoi, instanța i-a dat 1 an și 3 luni de închisoare cu suspendare și l-a obligat să plătească 20.648 lei daune materiale, plus 17.500 lei cheltuieli de judecată.

Surprinzător, săptămâna trecută, Curtea de Apel Oradea, a avut o cu totul altă părere, și anume că afacerea ar fi fost o doar banală neînțelegere civilă.

Judecătorii au stabilit că bărbatul nu are antecedente și că nici nu se poate dovedi că a vrut să păgubească clientul, ci că, mai degrabă, a „gestionat defectuos” banii acestuia, pe fondul scumpirilor. Apoi, instanța a lăsat acțiunea civilă nesoluționată.

Prin urmare, după 3 ani de procese, victima este trimisă să mai bată holurile instanței pentru a-și putea recupera paguba.

Autorul recomandă:

Jocurile de noroc au primit undă verde în Caracal. Ce condiții trebuie să îndeplinească

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Declarația surprinzătoare a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe înainte de focurile de armă de la Dineul Corespondenților

Karoline Leavitt a declarat la Fox News, cu câteva minute înainte să înceapă Dineul Corespondenților de la Casa Albă, că acesta „va fi distractiv,...

Declarația surprinzătoare a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe înainte de focurile de armă de la Dineul Corespondenților

Karoline Leavitt a declarat la Fox News, cu câteva minute înainte să înceapă Dineul Corespondenților de la Casa Albă, că acesta „va fi distractiv,...

Vremea se răcește brusc în toată țara. Temperaturile scad și apar ploi chiar înainte de minivacanța de 1 Mai

Vremea se va răci accentuat în jumătatea de sud a ţării, luni, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul...

ULTIMA ORĂ