Suspectul atacului de la Cina Corespondenților de la Casa Albă ar fi vizat membri ai administrației Trump, susține procurorul general interimar

„Încă încercăm să găsim, un motiv. Din ancheta noastră preliminară, se pare că suspectul viza membri ai administrației”, a declarat vineri șeful interimar al Departamentului de Justiție, notează CNN

Blanche a mai spus că nu există, deocamdată, informații concrete despre eventuale ținte specifice din cadrul administrației, însă indiciile sugerează că acesta era obiectivul suspectului. 

„Din câte știm de pe camerele de supraveghere și de la martorii prezenți, (el) abia a trecut de perimetru. A fost imediat imobilizat și, da, a tras câteva focuri de armă”, mai spune procurorul general interimar. 

autoritățile au efectuat mai multe percheziții pe parcursul nopții, inclusiv asupra dispozitivelor electronice ale suspectului, și au audiat persoane din anturajul acestuia. 

Blanche a anunțat că suspectul urmează să fie pus sub acuzare în instanță federală, fiind vizat inițial de două capete de acuzare, cu posibilitatea extinderii acestora pe măsură ce ancheta avansează. 

Sâmbătă, un bărbat a încercat să forțeze intrarea în incinta locului în care avea loc Cina Correspondenților de la Casa Albă la care participa și președintele Trump. Suspectul ar fi deschis focul și ar fi rănit un agent al Serviciului Secret. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Baschet masculin: Campioana U BT Cluj, a doua victorie cu CSU Sibiu în faza play-off a Ligii Naţionale

Campioana U BT Cluj, intrată în acest sezon al Ligii Naţionale doar din faza play-off, a învins şi duminică, în deplasare, formaţia CSU Sibiu,...

Criza din Strâmtoarea Hormuz, „cea mai mare perturbare energetică din istorie”, avertizează vicepreședintele S&P Global

Criza din Strâmtoarea Hormuz reprezintă „cea mai mare perturbare energetică din istorie”, potrivit lui Daniel Yergin, vicepreședinte al S&P Global, citat de Bloomberg.

Vizita regală britanică la Washington din 1939 și petrecerea care a pus la încercare relațiile dintre Statele Unite și Marea Britanie

Petrecerea în grădină de la Washington ar fi putut schimba cursul celui de-al Doilea Război Mondial — dacă soția ambasadorului britanic ar fi dat...

ULTIMA ORĂ