MApN va colabora cu o parte din firmele care au participat la exercițiul Eastern Phoenix

Specialiștii Armatei Române au urmărit care sunt caracteristicele tehnice ale produselor pe care le-am văzut. Au observat cum lucrează aceste produse și ce sunt capabile să facă, urmând ca de săptămâna viitoare să facem o invitație oficială firmelor care se potrivesc cu nevoile Armatei Române”, a declarat Miruță, într-un videoclip publicat pe Facebook.  

Acesta a precizat că firmele selectate vor fi invitate să participe la operațiuni reale, „umăr la umăr” cu militarii Armatei Române. Ele sunt invitate și să doneze câteva dintre produsele lor, pentru ca acestea să poată fi folosite de militarii Armatei Române. 

Acesta a mai precizat că MApN va face un formular de feedback, după care firmele care se calificăvor merge mai departe într-o interacțiune comercială”.

Acesta a precizat că inițiativa este „o premieră pentru Armata Română”, fiind vorba despre „cel mai amplu exercițiu militar organizat de Armata Română și NATO, în cadrul căruia companiile companiile din domeniul Apărării care produc drone, dar și soluții antidrone au avut posibilitatea să-și demonstreze capacitatea produselor lor.

Reamintim că exercițiul Eastern Phoenix, desfășurat la Poligonul „Capu Midia” din Constanța s-a încheiat, vineri. În cadrul acestui exercițiu au participat companii din industria de Apărare din țară, dar și din străinătate.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Daniel Zamfir (PSD): Mâine, la Senat, începem ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de "taifunul Bolojan" / Legea va bloca înstrăinarea, până la 31 decembrie 2027, a acţiunilor...

Sentorul Daniel Zamfir (PSD) anunţă că luni, la Senat, social-democraţii încep ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de "taifunul Bolojan", printr-un proiect de...

Dragoş Pîslaru: Guvernul nu este un guvern interimar, guvernul este un guvern cu puteri depline / PSD în acest moment caută un pretext să dea jos guvernul, fără să...

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă că guvernul condus de Ilie Bolojan nu este unul interimar, după retragerea PSD de la guvernare,...

Miruță: Am pus în SAFE sisteme care, dacă ar fi fost în stocurile Armatei, foarte probabil ar fi interceptat drona de la Galaţi

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat, după pătrunderea dronelor ruseşti pe teritoriul României că, a pus în SAFE nişte capabilităţi de înzestrare a apărării...

ULTIMA ORĂ