Meciuri de fotbal transmise ilegal pe internet. Percheziții în Vâlcea

Potrivit IPJ Vîlcea, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au făcut două percheziții în orașul Bălcești, la domiciliul unei persoane fizice și la sediul unei firme și au pus în aplicare două mandate de aducere.

Activitățile au loc într-un dosar penal, care vizează transmiterea ilegală, pe internet, a unor meciuri de fotbal protejate de drepturi de autor, precum și folosirea fără drept a unei mărci.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi pus la dispoziția publicului, în mod ilegal, meciuri de fotbal dintr-un campionat din altă țară, prin intermediul unor platforme de streaming video.

Prejudiciul, aflat în curs de stabilire, a fost cauzat titularilor drepturilor de autor și de difuzare, prin neplata abonamentelor aferente vizionării acestor conținuturi, precum și a altor venituri conexe.

Totodată, suspecții ar fi urmărit obținerea de venituri din publicitate, prin utilizarea unor platforme online care rulează reclame în timpul transmisiunilor.

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

PSD and AUR announce they will jointly initiate a motion of censure

Marian Neacșu from PSD and Petrișor Peiu from AUR held a joint press conference on Monday morning in which they announced that they are...

Descoperire neobișnuită pe litoral. O bovină a fost găsită moartă pe plajă la Constanța

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, apelul a fost înregistrat în jurul orei 08:45. La fața locului s-au deplasat imediat...

ANAF: 43.5 million lei bonuses for taxpayers who paid their obligations in advance

According to a press release from ANAF, the results confirm the efficiency of the administrative simplification measures and voluntary compliance incentive instruments implemented in...

ULTIMA ORĂ