Florin Manole explică situația lucrătorilor din sănătate: „Niciun venit nu va scădea”. Ce spune despre Noua Lege a Salarizării Bugetare

După ce a prezentat bilanțul mandatului său, Florin Manole explică situația lucrătorilor din sănătate și face lumină în cazul variantei de proiect care a circulat în spațiul public și care arăta că salariile senatorilor și deputaților ar fi putut să se majoreze cu câteva mii de lei. Manole a vorbit și despre coeficienții demnitarilor, precum și despre Noua Lege a Salarizării Bugetare.

Florin Manole, care ocupa poziția de Ministru al Muncii, a fost întrebat despre presupusul salariu pe care l-ar primi senatorii și deputații. În urma variantei de proiect care a ajuns în spațiul public, salariile celor două categorii anterior menționate ar putea fi mai mari cu aproape circa 3.000 de lei net. Altfel, proiectul arăta că premierul ar fi putut primi un salariu cu 4.000 de lei mai mare. Ministrul Muncii a explicat că forma respectivă de proiect „nu există și că nu îl recunoaștem ca document”, arată Mediafax.

Florin Manole

„În primul rând, subiectul unei forme de proiect care a circulat în spațiul public, nici nu am citit-o. Am comunicat ca minister încă de vineri că nu există acea formă și că nu îl recunoaștem ca document. Știu sigur că sunt niște lucruri la care am lucrat și pe care le-am finalizat, mult după ce acele știri au început să circule, deci cu siguranță este vorba despre proiecte diferite”, a declarat Manole.

„Niciun venit nu va scădea”

Cât despre situația lucrătorilor din domeniul sănătății, Florin Manole a susținut că „niciun venit nu va scădea”.

„Niciun venit nu va scădea. Sigur că există niște specificități în anumite domenii, precum sănătatea, de care s-a ținut cont. Și dacă vor apărea orice fel de sugestii dinspre Ministerul Sănătății și dinspre sindicatele din Sănătate, cred, și ca fost ministru, dar și ca parlamentar, că va trebui să se țină cont de ele, însă s-a ținut deja cont de specificitățile din domeniul sănătății în forma pe care am realizat-o, astfel încât nimeni să nu piardă din venituri”, a declarat Manole.

Ce a spus despre coeficienții demnitarilor

Florin Manole a fost întrebat despre coeficienții demnitarilor. El susține că, în Noua Lege a Salarizării Bugetare, există un demnitar cu coeficient 8, iar unul cu un coeficient de 7. Coeficientul 8 este atribuit lui Nicușor Dan, președintele României.

„Coeficienții din forma din minister sunt reduși față de legea veche, sunt mai jos, veniturile astăzi în plată sunt înghețate la nivelul de acum 7-8 ani, dacă se va dori în continuare această înghețare, este decizia Guvernului, eu, ca ministru, pentru că atunci când am trimis acel mail eram încă ministru muncii, eu am solicitat Comisiei Europene această înghețare pentru a nu face din anexa pentru demnitari o vulnerabilitate a legii și pentru a nu genera tensiuni sociale, așa cum ne putem aștepta să aibă loc”, a spus Florin Manole.

De asemenea, Florin Manole a mai fost întrebat dacă regretă că a demisionat din funcție și că nu va reuși să finalizeze proiectele propuse. El a răspuns că proiectele vor continua. Totodată, el a mai fost întrebat dacă s-ar întoarce la Ministerul Muncii odată cu formarea unui nou Guvern. Sursa citată arată că „întoarcerea în minister e o temă foarte îndepărtată și nu face obiectul bilanțului”.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Petrecere în fața blocului, oprită de polițiști, în Sectorul 4. Agenții au dat cu sprayul și au scos pistoalele

Polițiștii bucureșteni au intervenit de două ori în Sectorul 4, la o sesizare de tulburare a liniștii publice. Mai mulți petrecăreți au fost ridicați...

O proteină pulverizată în nas ar putea înlocui zeci de vaccinuri. Testele, promițătoare

Cercetători de la Universitatea Stanford au testat un vaccin nazal universal care ar putea proteja simultan împotriva gripei, Covid, pneumoniei și alergiilor la acarienii...

România a semnat un acord cu SUA pentru sisteme anti-dronă. Țara are acces în timp real la platforma Counter-UAS

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, şi secretarul Forţelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, Daniel P. Driscoll, au semnat, luni, un document care permite României...

ULTIMA ORĂ