Gabriel Andronache, ANRE, la Gândul Energy Now: Prețurile negative din piața energiei, semnal de dezechilibru temporar, dar și de maturizare a pieței

Vicepreședintele ANRE, Gabriel Andronache, a afirmat, în cadrul  conferinței Gândul Energy Now, eveniment din seria Europa Connect, că recentele prețuri negative din piața pentru ziua următoare (PZU) reflectă atât provocările actuale ale sistemului energetic, cât și adaptarea treptată a pieței și a legislației. Oficialul susține că operatorii trebuie să își optimizeze costurile și să identifice soluții alternative pentru echilibrarea pieței.

Vicepreședintele ANRE, Gabriel Andronache, a explicat că piața de energie traversează în prezent o perioadă marcată de fluctuații semnificative, inclusiv apariția unor prețuri negative pe piața pentru ziua următoare (PZU), unele dintre acestea apropiate de niveluri record.

„Am reușit să trecem prin problemele care sunt de actualitate în momentul de față, inclusiv ultimele evoluții ale prețului PZU din ultima perioadă și chiar din ziua de ieri, unde vedem prețuri negative, în pragul unor recorduri negative”, a declarat Andronache.

Oficialul ANRE consideră că astfel de situații ar trebui să determine toți actorii din piața de energie — producători, traderi și operatori — să își eficientizeze activitatea și să își optimizeze costurile, într-un context în care profitabilitatea depinde direct de gestionarea acestora.

„Criza a accelerat adaptarea pieței și schimbările legislative”

Gabriel Andronache a subliniat că, în ciuda dificultăților din ultimii ani, sectorul energetic a înregistrat progrese importante, inclusiv în ceea ce privește adaptarea cadrului legislativ și dezvoltarea capacităților de producție.

„Sperăm ca în viitor astfel de prețuri să fie gestionate prin soluții alternative de piață, iar fiecare dintre jucători să caute metode de optimizare a costurilor. Până la urmă, acestea sunt costuri pentru ei, iar pentru a obține profit este nevoie de eficiență”, a precizat vicepreședintele ANRE.

Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE, la Gândul Energy Now

El a adăugat că perioada de criză a forțat atât autoritățile, cât și mediul privat să se adapteze mai rapid, transformând dificultățile într-o oportunitate de modernizare a sectorului energetic.

Creșterea capacităților instalate și evoluția pieței regionale

Oficialul a mai arătat că analiza datelor privind capacitățile instalate în ultimii cinci ani indică o evoluție pozitivă a pieței energetice din România. Această dezvoltare contribuie la o funcționare mai eficientă a sistemului și la reducerea dezechilibrelor extreme, chiar dacă volatilitatea prețurilor rămâne prezentă.

În acest context, Andronache a făcut referire și la diferențele față de alte piețe din regiune, menționând că anumite state, precum Ungaria, au înregistrat episoade și mai accentuate de prețuri negative pe piața energiei.

Despre proiectul „EUROPA CONNECT”

Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București și Bruxelles.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Liviu Gavrilă, vicepreședinte RWEA, la Gândul Energy Now: „Trebuie să accelerăm investițiile pe întreg lanțul”

Sebastian Burduja la conferința Gândul „ENERGY NOW 2026”, ediția a IV-a: „România este într-o poziție mult mai bună decât acum câțiva ani”

Cristian Bușoi la conferința Gândul „ENERGY NOW 2026”, ediția a IV-a:”Mizele europene ale României sunt mai importante ca niciodată”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan detaliază cum au ajutat autoritățile române la schimbul de spioni. Moldoveanul „dat la schimb” vânduse secretele României

România a jucat un rol discret, dar important, într-o operațiune internațională coordonată de Departamentul de Stat al SUA, care a dus la eliberarea a...

Cum va fi vremea de 1 Mai. Prognoza meteo de Ziua Muncii 2026

Minivacanța de Ziua Muncii din 2026 vine cu o surpriză mai puțin plăcută din punct de vedere meteorologic. După o perioadă relativ stabilă, vremea...

Parlamentul European vrea o lege a violului. Una din douăzeci de femei din UE a fost victimă

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene să propună o legislaţie UE privind violul întemeiată pe noţiunea de consimţământ, apreciind că este nevoie de o abordare axată...

ULTIMA ORĂ