Nicușor Dan: România a participat la efortul de recuperare a 2 ofițeri moldoveni captivi în Rusia

„Demersurile diplomatice și de intelligence, încheiate cu schimbul de deținuți, au fost posibile și ca urmare a eforturilor autorităților române”, spune Dan, pe X, despre schimbul dintre Republica Moldova și Belarus.

SRI, în coordonare cu partenerii din Cehia, Polonia și Ungaria, a documentat acțiunile de spionaj în favoarea KGB Belarus derulate de Alexandru Bălan, fundamentând reținerea acestuia în România.

În continuarea acțiunilor SRI, instituțiile judiciare române au acționat conform competențelor și au răspuns pozitiv solicitărilor autorităților din Republica Moldova de extrādare a cetățeanului moldovean, ceea ce a permis ulterior efectuarea schimbului.

„Alături de partenerii noștri strategici, România rămâne dedicată eforturilor diplomatice și de intelligence colective, precum și susținerii Republicii Moldova”, mai spune Dan.

Schimbul cu Belarus

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că fostul ofițer SIS, Alexandru Bălan, predat de România în urmă cu câteva zile și acuzat oficial de trădare, a fost predat în Belarus. Predarea s-a făcut ca parte unui schimb cu Rusia.

Bălan, prins în România

Fostul director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Bălan, a fost escortat vineri, până la un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism – Structura Centrală, la data de 9 septembrie 2025, a fost dispusă reținerea acestuia și ulterior arestarea preventivă, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată.

Ancheta, desfășurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Fostul ofițer al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, este acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, în întâlniri desfășurate la Budapesta.

Potrivit anchetatorilor, începând cu 2024 și până în prezent, bărbatul, fost ofițer cu funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, ar fi divulgat informații clasificate unor reprezentanți ai unei puteri străine.

 

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Varianta de guvern pe care președintele Nicușor Dan o exclude din start: „Este extrem de improbabil”

Scenariul unui guvern PSD - AUR este "extrem de improbabil", a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce...

De ce visăm ceea ce visăm. Ce spun oamenii de știință despre legătura cu personalitatea și experiențele de viață

Un studiu arată că visele nu sunt aleatorii, ci depind de personalitate și de experiențele de viață. O cercetare recentă realizată de IMT School for...

Declarație surprinzătoare la Washington: „Relația specială a Americii este probabil cu Israelul”, afirmă ambasadorul britanic

Ambasadorul Regatului Unit în SUA susține că singura țară care are o „relație specială” cu Statele Unite este „probabil Israelul”. „Sfatul meu pentru primul-ministru...

ULTIMA ORĂ