PNL se dezice de orice alianță cu PSD, după ce social-democrații au colaborat cu AUR pentru moțiunea de cenzură. Ce apel fac liberalii

Tensiunile politice cresc după ce PSD și AUR au făcut un pas unul spre celălalt și au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Partidul Național Liberal reacționează dur și acuză o alianță periculoasă pentru direcția țării. Liberalii spun că decizia PSD „este o cale profund greșită și nocivă pentru România” și că parteneriatul cu AUR transmite „un semnal de iresponsabilitate românilor și partenerilor noștri externi”.

Potrivit comunicatului, consecințele nu sunt doar politice. PNL avertizează că această apropiere „nu dă o lovitură gravă doar reformelor împotriva privilegiilor și robinetelor de bani publici deschise către grupurile de interese, ci și stabilității politice și economice”.

Mai mult, liberalii susțin că efectele se pot vedea rapid în economie.

„PSD și AUR adâncesc împreună criza politică, iar acest lucru înseamnă risc de creștere a șomajului, risc de scădere economică, dobânzi mai mari pentru împrumuturile necesare țării”, se arată în comunicat.

Aceeași sursă afirmă că „economia va fi afectată grav” și că „semnalele de pe bursă sunt deja vizibile”.

PNL merge mai departe și acuză ambele partide de lipsă de onestitate: „Ambele partide și-au mințit electoratele, și-au mințit partenerii și i-au mințit pe români. Niciunul dintre ele nu vine cu soluții — doar cu politica demolării.”

„PNL nu va mai face nicio alianță cu PSD”

În acest context, liberalii anunță o ruptură clară. „PNL nu va mai face nicio alianță cu PSD și va lupta până la capăt pentru valorile și reformele pe care le-a promovat în Guvernul României”, transmite partidul.

PNL insistă pe ideea unui executiv stabil și îl susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier. Liberalii spun că România are nevoie de „un guvern serios, condus de premierul Ilie Bolojan, ancorat în valorile europene și transatlantice, capabil să ducă reformele până la capăt”.

Mesajul se îndreaptă și către Parlament. PNL le cere aleșilor „care cred cu adevărat în direcția euroatlantică a României” să voteze împotriva moțiunii și să nu se lase influențați de „jocurile politice” atribuite lui Sorin Grindeanu.

Liberalii transmit un avertisment inclusiv pentru social-democrații care se declară pro-europeni.

„Nu vă puteți numi pro-europeni și vota în același timp alături de AUR împotriva unui guvern care apără tocmai aceste valori. Acest vot vă definește.”

PSD și AUR au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Ilie Bolojan ar putea fi înlăturat din funcția de premier în cursul săptămânii viitoare, în contextul în care PSD și AUR au strâns deja semnăturile necesare pentru depunerea unei moțiuni de cenzură. În acest moment sunt 253 de semnături, a anunțat George Simion. Moțiunea se numește „STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”.

Documentul critică dur programul de guvernare și vizează măsurile de reformă fiscală, planurile de listare sau vânzare a unor companii de stat, precum și politicile sociale și economice ale Executivului, pe care PSD și AUR le consideră adoptate fără consultare și cu efecte negative asupra economiei și nivelului de trai.

“România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Guvernul condus de Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”. (VEZI MAI MULT AICI)

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce cadouri i-a făcut regele Charles lui Donald Trump. Obiectele simbolizează restabilirea prieteniei dintre SUA și Marea Britanie

Cu ocazia vizitei de stat la Casa Albă, regele Charles și regina Camilla i-au oferit lui Donald Trump cadouri cu o puternică încărcătură istorică...

Gala News.ro – Echipa emisiunii ”România, te iubesc”, premiată / Cristian Leonte: Suntem norocoşi să facem parte dintr-o echipă senzaţională care ne-a crescut şi pe care am crescut-o la...

Echipa emisiunii ”România, te iubesc” a fost premiată, marţi seară, la Gala News.ro 2026, iar distincţia a fost ridicată de către jurnalistul Cristian Leonte....

Radu Miruţă respinge comparaţia între colaborarea USR cu AUR şi cea a PSD cu AUR: „E ca şi cum am compara mere şi pere”

Ministrul USR al Apărării Radu Miruţă a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că punerea semnului egal între înţelegerea USR-AUR din 2021 şi actuala colaborare...

ULTIMA ORĂ