City Grill investește 7 milioane de euro într-o unitate nouă de producție pentru ready meals, cu capacitate triplă, de peste 15.000 porții zilnic 100 noi locuri de muncă, de la producție la logistică

Noua fabrică, echipată cu tehnologie de ultimă generație, va permite creșterea capacității de producție de la 5.000 la 15.000 de porții pe zi. Investiția este direcționată în principal către automatizare, eficiență operațională și soluții cu impact redus asupra mediului, într-un model de producție care urmărește atât scalabilitatea, cât și constanța calității.

Extinderea vine într-un moment în care consumul de produse ready to eat intră într-o nouă etapă, în care decizia implică, dincolo de comoditate, un echilibru între timp, calitate și predictibilitate. Dacă în urmă cu câțiva ani aceste produse erau percepute ca alternative de compromis, astăzi ele devin parte integrată din rutina de consum, atât în retail, cât și în zonele de proximitate precum clădirile de birouri.

Pentru Grupul City Grill, dezvoltarea segmentului de ready meals reprezintă o extensie naturală a experienței din restaurante, într-un format adaptat consumului de zi cu zi.  Noua unitate de producție este gândită ca o bucătărie profesionistă la scară industrială, echipamentele acoperă întregul flux, de la gătit la porționare, răcire rapidă și ambalare sustenabilă în atmosferă protectoare, cu preparate gătite aproape de momentul livrării și fără utilizarea conservanților.

Citeşte comunicatul integral AICI

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Regele Charles, discurs istoric în fața Congresului american: „Legăturile dintre SUA și Marea Britanie sunt indestructibile”

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a declarat, marți, în fața Congresului american că legăturile dintre Statele Unite și Regatul Unit sunt „neprețuite...

Alexandru Balan a fost întâmpinat cu flori în Belarus şi prezentat de presa de la Minsk drept „spion belarus repatriat”

Alexandru Balan, fostul adjunct al directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS), care a fost extrădat de România şi apoi graţiat...

„Trebuie să scăpăm de acest prim-ministru”. Sorin Grindeanu spune că are încredere că parlamentarii vor vota moțiunea anti-Bolojan

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu apreciază ca fiind „un semn bun” că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan are mai mult de 20 de semnături...

ULTIMA ORĂ