Sorin Grindeanu, atacă dur la adresa lui Bolojan: „Să-și vadă cât mai poate câteva zile de treaba domniei sale”

Sorin Grindeanu, a spus, într-o intervenție pentru România TV, că își dorește să înlăture minciunile spuse de premierul României. Liderul Partidului Social Democrat a subliniat că PSD a făcut majorități ca să-l suspende pe Ilie Bolojan din funcție, nu pe președintele Nicușor Dan. 

„Ca să dăm acest semnal, toți prefecții, subprefecții, secretarii de stat ai PSD și-au dat demisia. Pe mine mă interesează să înlătur mincunile spuse de premier aseară, nu că PSD și eu facem majorități să îl suspendăm pe președintele Nicușor Dan, ci să-l schimbăm pe el, nu pe președinte. Să nu încerce să arunce cu scenarii false care nu au niciun fel de legătură, dar acesta este punctajul PNL-ului. Este o minciună, un neadevăr, nu e vorba de așa ceva, vrem să schimbăm premierul, în niciun caz președintelui.

Șeful Executivului a declarat la Digi 24 că Sorin Grindeanu a mințit, nu doar despre problemele guvernării, ci despre proiectele politice cu AUR. Concluzia lui Ilie Bolojan a fost aceea că va exista o majoritate de tip PSD-AUR „pe față sau pe dos”.

„Domnul Grindeanu a mințit în toată această perioadă, nu doar despre problemele guvernării, ci pur și simplu despre proiecte politice cu AUR. Cred că atunci când a fost la Bruxelles să explice ce vrea să facă, că nu va exista niciun fel de colaborare politică cu AUR, demonizând acest partid și, practic, acum vedem că există o acțiune de colaborare politică pentru această moțiune. 

Dacă retorica este că aceasta este doar o etapă de acum, se pune problema ce se va întâmpla mai departe. Concluzia este că vom avea o majoritate de tip PSD–AUR, pe față sau pe dos, și atunci trebuie să își asigure modalitatea de funcționare.”, a spus Ilie Bolojan. 

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Statele Unite vor emite pașapoarte cu fotografia lui Trump pentru a marca cea de-a 250-a aniversare

Oficialul a precizat că pașaportul „va fi modelul standard emis de Agenția de Pașapoarte din Washington, odată ce va fi disponibil” pentru cei care...

Statele Unite vor emite pașapoarte cu fotografia lui Trump pentru a marca cea de-a 250-a aniversare

Oficialul a precizat că pașaportul „va fi modelul standard emis de Agenția de Pașapoarte din Washington, odată ce va fi disponibil” pentru cei care...

Visele tale nu sunt întâmplătoare. Cercetătorii au descoperit legături cu pandemia de COVID-19

Studiul a examinat peste 3.700 de rapoarte care descriu atât visele, cât și experiențele din starea de veghe ale a 287 de participanți cu...

ULTIMA ORĂ