Nicușor Dan, discuții la nivel înalt la Summitului Inițiativei celor Trei Mări: ce a negociat cu cancelarul Austriei

Marți seara, Nicușor Dan a venit cu un mesaj oficial în care a anunțat că a avut o discuție importantă cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker. Șeful statului a participat la cea de-a 11-a reuniune a Summitului Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri organizat la Dubrovnik.

Evenimentul a fost găzduit de premierul croat, Andrej Plenković, și a reunit lideri din statele participante, alături de oficiali ai partenerilor strategici și ai instituțiilor financiare internaționale.

Nicușor Dan, discuții cu oficialii europeni

Nicușor Dan a postat un mesaj oficial pe Facebook în care a subliniat importanța relațiilor economice dintre România și Austria, dar și necesitatea unei cooperări consolidate în contextul provocărilor energetice actuale.

„În marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik, am avut plăcerea de a discuta cu Christian Stocker, cancelarul federal al Austriei, despre parteneriatul nostru european și economic.

Austria este al doilea cel mai mare investitor în economia României, iar colaborarea noastră continuă să se dezvolte.

Am abordat teme cheie, precum cooperarea bilaterală, pentru a consolida legăturile dintre țările noastre, precum și provocările energetice, deoarece este important să găsim soluții comune pentru crizele globale. Suntem pregătiți să continuăm acest parteneriat puternic, în beneficiul cetățenilor noștri!”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Pași importanți pentru cooperarea regională

În cursul aceleiași zile, acesta a anunțat că România a făcut un nou pas important în direcția dezvoltării economice și a cooperării regionale, prin aderarea la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări.

Totodată, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka, parteneriat care vizează consolidarea conectivității regionale și întărirea rolului strategic al Portului Constanța la Marea Neagră.

Astăzi, la Dubrovnik, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări (…) a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka. Parteneriatul va întări conectivitatea în regiune și va consolida rolul Portului Constanța de hub strategic la Marea Neagră, deschizând noi oportunități pentru creșterea integrării acestuia în coridoarele europene de transport și a accesului la piețele internaționale.

De asemenea, România a aderat la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări. Prin implicarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, țara noastră va contribui la un instrument financiar care își propune să mobilizeze peste 2 miliarde de euro pentru investiții esențiale în materie de energie, sustenabilitate, transport și infrastructură digitală și socială (…)”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Producătoarea Ada Solomon, premiată la Gala News.ro: Sănătatea mintală a unui popor ţine şi de sănătatea culturii poporului respectiv / O societate mai sănătoasă este una în care...

Producătoarea Ada Solomon a declarat marţi seară, la Gala News.ro, că sănătatea mintală a unui popor ţine şi de sănătatea culturii poporului respectiv. Ada...

Ambasadoarea SUA în Ucraina îşi va da demisia

Ambasadoarea interimară a SUA la Kiev, Julie Davis, va demisiona din funcţie şi se va pensiona, a confirmat marţi Departamentul de Stat, gestul intervenind...

Putin acuză Ucraina că şi-a intensificat atacurile asupra ţintelor civile din Rusia, după al treilea atac din această lună asupra rafinăriei Tuapse de la Marea Neagră – VIDEO

Ucraina şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii civile din Rusia, a acuzat marţi preşedintele Vladimir Putin, citând recentul atac cu drone asupra unei rafinării de...

ULTIMA ORĂ