Pentru întreaga planetă, criza din Strâmtoarea Ormuz, care rămâne închisă, pe fondul conflictului Iran vs. SUA&Israel, continuă să reprezinte una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității energetice. Mediafax citează o analiză publicată de Foreign Policy care arată ce soluții are Occidentul la scenariul actual.
Cum poate Vestul să reducă impactul unei crize prelungite în regiune?
Conducte și rute alternative de transport
Răspunsul stă în demararea urgentă de investiții în infrastructură energetică. De asemenea, ar fi nevoie și de dezvoltarea unor rute alternative pentru transportul petrolului și al gazelor naturale.
Tot transportul global de țiței, gaze naturale și produse petrochimice este serios afectat de închiderea și/sau limitarea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz. Iar acest lucru are un impact direct asupra piețelor europene și internaționale. Fără o soluție diplomatică rapidă la această criză, Occidentul trebuie să vină cu soluții practice pentru a diminua dependența de această rută strategică.
Dezvoltarea unor noi coridoare energetice ar putea reduce presiunea asupra piețelor, cred experții în domeniul energiei. Ei consideră că, în felul acesta, s-ar diminua și influența Iranului în regiune.
Una dintre variantele aflate pe masa discuțiilor este reactivarea și extinderea conductei Kirkuk-Ceyhan, care leagă Irakul de Turcia. Pe aici se pot transporta zilnic până la 1,6 milioane de barili de țiței. De asemenea, în paralel se analizează și dezvoltarea unui coridor energetic trans-arab, care să conecteze resursele de petrol și gaze din Golful Persic direct cu zona Mediteranei. Acest sistem ar permite transportul resurselor energetice fără a depinde de Strâmtoarea Ormuz.
Turcia a propus și alte proiecte strategice, cum ar fi o conductă transcaspică destinată transportului gazelor naturale din Turkmenistan spre Europa, prin Azerbaidjan. De asemenea, un posibil coridor energetic între Qatar și Turcia, care ar traversa Arabia Saudită, Iordania și Siria, este văzut ca o opțiune pe termen lung.
Ce lecții am învățat în ultimii 70 de ani
Istoria ne-a învățat că marile crize energetice au trecut mai degrabă prin investiții în infrastructură decât prin negocieri diplomatice.
De exemplu, când a apărut criza Canalului Suez, în 1956, companiile petroliere și statele occidentale au ales să redirecționeze transporturile prin rute alternative. Astfel, s-au investit sume uriașe în petroliere de mari dimensiuni.
La fel au stat lucrurile și la crizele din anii ’60 și ’70, când embargourile petroliere și blocajele maritime au forțat statele occidentale să dezvolte conducte noi și să creeze rezerve strategice de petrol. Conducta Kirkuk-Ceyhan, finalizată în 1976, și conducta Sumed, din Egipt, au fost construite exact pentru a evita vulnerabilitatea unor rute maritime sensibile.
În timpul războiului dintre Iran și Irak, atacurile asupra terminalelor petroliere și asupra petrolierelor au demonstrat că transportul prin „Ormuz” este o opțiune riscantă în caz de conflict armat. Ca răspuns, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au investit în conducte care să permită exportul de petrol prin alte porturi.
Arma strategică a Occidentului
Printre cele mai eficiente metode de descurajare strategică se numără dezvoltarea unei infrastructuri energetice puternice. Investițiile în conducte, terminale petroliere și coridoare alternative au darul de a reduce dependența Europei de evenimentele din Orientul Mijlociu.
Totodată, dacă Occidentul își va dezvolta noi rute energetice, va transmite un semnal clar către actorii regionali: economia globală poate funcționa și fără tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz.
În felul acesta, statele din Vest ar putea transforma infrastructura într-un instrument geoeconomic capabil să reducă impactul crizelor viitoare. Iar pe termen lung, diversificarea rutelor comerciale va oferi Europei mai multă stabilitate și predictibilitate în aprovizionarea cu resurse energetice.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Prețurile carburanților din SUA au atins cel mai mare nivel din ultimii patru ani
