Colegiul Medicilor îl cercetează pe medicul din Capitală la care o pacientă a mers pentru lifting și apoi a murit

Colegiul Medicilor din București s-a autosesizat în cazul pacientei care a intrat în comă după o procedură estetică de tip „mini lifting facial”, realizată într-o clinică din București și care ulterior a murit.

„În urma informaţiilor apărute privind posibile încălcări ale normelor deontologice şi profesionale, în cazul unei paciente care a trecut printr-o procedură chirugicală de tip „mini lifting facial” într-o clinică din Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat în urma unei şedinţe desfăşurate în după-amiaza zilei de ieri”, a transmis instituţia.

CMMB a iniţiat cercetarea disciplinară a medicului implicat în intervenţie.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut marți Inspecției Sanitare să demareze urgent o verificare la cabinetul medical din Capitală unde o pacientă a intrat în comă cerebrală după o procedură estetică și ulterior a murit.

Echipa de control a fost la fața locului, dar cabinetul era închis, astfel că inspectorii nu au putut începe verificările, transmite Ministerul Sănătății.

„În măsura în care accesul va fi permis, inspectorii vor verifica: respectarea autorizaţiei sanitare de funcţionare, respectarea circuitelor medicale, respectarea condiţiilor igienico-sanitare, conform atribuţiilor legale. Ministerul Sănătăţii va continua demersurile pentru finalizarea controlului, iar rezultatul verificărilor va fi făcut public”, se arată în informare.

Cum a murit femeia de 45 de ani

Femeia în vârstă de 45 de ani din Râmnicu Vâlcea a suferit o ruptură de anevrism cerebral, în urmă cu aproape două săptămâni, în timp ce i se făcea lifting facial în cabinetul de înfrumusețare privat al medicului Marian Simion, din zona Primăverii.

Procedura de mii de euro nu a fost finalizată, pentru că femeii i s-a făcut rău la câteva minute după începerea intervenției, iar esteticianul a sunat la 112.

Pacienta a fost dusă de urgență la Spitalul Floreasca, iar medicii au decis să o transfere la Institutul de Neurologie, unde a fost operată de anevrism.

Starea de sănătate a femeii s-a înrăutățit și a intrat în moarte cerebrală. Așa a stat săptămâni întregi, până când, din păcate, luni, a decedat.

Rudele femeii de 45 de ani acuză medicul care a operat-o că nu a respectat toate procedurile, că nu a consultat-o înainte și nu i-au cerut o serie de analize și investigații medicale, înainte de lifting.

Soțul femeii decedate a depus o plângere la poliție și a fost deschis un dosar penal.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Şaisprezece femei moarte în Indonezia, în urma unei coliziuni între două trenuri la periferia Jakartei

O coliziune între două trenuri, la Jakarta, s-a soldat cu cel puţin 16 morţi, toate femei, anunţă miercuri poliţia indoneziană, relatează AFP.

Orașul din România în care parcarea de reședință s-a scumpit. Cât vor plăti șoferii pe an și ce anomalie au observat mulți proprietari de mașini

Locuitorii unui important oraș din România vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru parcarea de reședință. Consiliul Local tocmai ce a votat pentru...

Ți se sfâșie sufletul. El este românul de 40 de ani care a murit într-un accident cu motocicleta, în Germania. A lăsat în urmă o familie îndurerată

Este durere fără margini pentru o familie din Gherla. Ciprian, un bărbat în vârstă de 40 de ani, și-a pierdut viața într-un accident cu...

ULTIMA ORĂ