Institutul „Elie Wiesel” face clarificări, într-o scrisoare deschisă semnată de zeci de personalităţi publice, în legătură cu discuţiile despre poetul şi politicianul Octavian Goga, după ce „un grup de intelectuali clujeni” a considerat că „a pedepsi un astfel de om” pare „o greşeală impardonabilă”. În scrisoarea deschisă se arată, în contextul noilor prevederi din aşa-numita lege Vexler, care interzic promovarea în public a memoriei unor persoane din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, că Goga a înfiinţat un astfel de partid de extremă dreaptă al cărui preşedinte a fost până la moarte şi a cărui emblemă era tricolorul cu zvastica în mijloc. „Legea nu cenzurează studiul operei literare sau publicistice a lui O. Goga. Validarea, însă, a omului politic Goga, prin monumente de for public, este o acţiune (…) ilegală şi intolerabilă”, afirmă semnatarii scrisorii, apreciind că această „încercare de normalizare” denaturează istoria şi este un „atentat la ordinea democratică”. Recent, bustul poetului a fost îndepărtat din zona Copou a Iaşiului, la cererea unei asociaţii civice din Arad.
MAI MULT NEWS.RO





