Cât costă un kilogram de cireșe în piețele din Sibiu. „Avem clienți”

Cât costă un kilogram de cireșe în piețele din Sibiu. Chiar și așa, comercianții susțin că au clienți pentru marfa lor.

Potrivit Ora de Sibiu, în Piața Cibin din Sibiu, cireșele din Spania se vând la un preț piperat.

Cireșele de Spania din Cibin pot fi cumpărate cu 180 de lei kilogramul.

În condițiile în care cireșele românești vor apărea de abia peste o lună și jumătate (cel mai devreme), comercianții spun că au clienți, chiar și cu prețul exorbitant.

Față de anul trecut, prețurile cireșelor sunt mai mari. În perioada similară a lui 2025, cireșele de import costau la Sibiu 150 de lei kg.

Cireșele se vând însă rapid, spun comercianții: „Am clienți. Mai avem doar câteva cireșe, dar mai aducem joi după-amiază”.

Când vom avea cireșe românești pe tarabă

În privința cireșelor românești, cultivatorii estimează că recolta din 2026 va fi una generoasă.

Totul, după ce anul trecut au pierdut întreaga recoltă din cauza brumei.

Dacă producția de cireșe va fi mai mare, este posibil ca prețul cireșelor românești să scadă la 30-40 lei kilogramul, cred comercianții.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan insistă că nu va desemna un premier din partea AUR-PSD: ”Argumentele constituționale sunt de partea mea”

Președintele Nicușor Dan, aflat în Croația, unde a participat la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări, a fost întrebat de jurnaliști dacă își menține intenția...

Nicușor Dan anunță redeschiderea rafinariei Petrotel: O chestiune de săptămâni

Președintele României anunță că rafinăria Petrotel ar putea să fie redeschisă în următoarele săptămâni, după ce Statele Unite au anunțat o nouă derogare de...

Gen Z și „al șaselea simț”: un tânăr din trei crede că are abilități psihice, bazate pe intuiție

Aproximativ o treime dintre tinerii din generația Z cred că au abilități psihice, potrivit unui sondaj realizat de Talker Research. Rezultatele sugerează că aceștia...

ULTIMA ORĂ