Tragedie în Capitală. Cine era femeia medic găsită spânzurată de unitatea exterioară de aer condiționat

Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, în jurul orei 07.50. Persoana care a sunat a anunțat că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o femeie decedată în exteriorul unui imobil.

La fața locului au ajuns de urgență polițiștii Secției 10, care au confirmat sesizarea.

„Astăzi, 29 aprilie 2026, în jurul orei 07.50, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o persoană ce pare a fi spânzurată, în exteriorul imobilului. Polițiștii care s-au deplasat de urgență la adresa indicată au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind o femeie, în vârstă de aproximativ 42 de ani, care se afla spânzurată de unitatea exterioară de aer condiționat, situată la etajul doi al locuinței”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu Serviciul Omoruri. Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc decesul.

Surse: Femeia ar fi fost medic și ar fi activat în trecut în cadrul Institutului Național de Medicină Legală

Potrivit unor surse apropiate anchetei, femeia nu ar fi lăsat un bilet de adio. Primele informații indică faptul că aceasta s-ar fi aflat singură în locuință în momentul producerii tragediei.

Femeia ar fi fost medic și ar fi activat în trecut în cadrul Institutului Național de Medicină Legală din Capitală. Surse susțin că aceasta participa inclusiv la deplasări pe teren, alături de polițiști, în cazurile în care era necesară prezența unui medic legist la fața locului. De asemenea, ar fi efectuat de-a lungul carierei sute de necropsii.

Aceleași surse afirmă că medicul ar fi părăsit instituția, după ce ar fi avut probleme la locul de muncă.

În ultima perioadă, femeia ar fi trecut printr-o perioadă dificilă, mai ales după decesul recent al mamei sale. Potrivit apropiaților, aceasta nu era căsătorită și nu avea copii. De asemenea, nu s-ar fi angajat în altă parte după plecarea de la INML, însă ar fi avut o situație financiară bună.

Tatăl femeii este, potrivit acelorași surse, fost general.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Institutul Național de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Avertismentul unui expert: Economia României se prăbușește. „Guvernul doar a tăiat contabil/Mai ușor cu vrăjeala reformelor pe scări”

Analistul politic Radu Magdin reacționează pe fondul polarizării din societate în eventualitatea unei căderi a gucernului Bolojan. Radu Magdin, care este și consultant pentru...

FOTO Moțiunea de cenzură PSD-AUR a fost citită. STOP "Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!

Moțiunea de cenzură PSD-AUR a fost citită în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, de către liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Interzicerea folosirii de elevi a telefoanelor mobile în școli – Noi reguli avizate. Proiect inițiat de AUR, PSD s-a abținut

Decizia de interzicere a telefoanelor privire la regimul juridic al utilłzăril telefoanelor mobile în licee va trebui luată cu cel puțin 75% dintre membrii...

ULTIMA ORĂ