Doctorița care s-a sinucis azi-dimineață în București era fiica pilotului aeronavei lui Ceaușescu. Filmul complet al tragediei

În dimineața zilei de miercuri, 29 aprilie 2026, o doctoriță în vârstă de 42 de ani a fost găsită fără suflare la o adresă din Sectorul 3, București. Un apel la 112, la ora 07:50, avea să anunțe o sinucidere prin spânzurare. Sursele GÂNDUL aduc în atenție, însă filmul tragediei. Femeia și-a pus capăt zilelor după ce a fost concediată de INML, desfacerea contractului de muncă venind pe fondul întârzierilor repetate la muncă din cauza alcoolului. De asemenea, aceasta era fiica pilotului aeronavei lui Nicolae Ceaușescu.

Sursele GÂNDUL transmit că doctorița Olivia Goleanu a fost concediată în luna noiembrie a anului 2025. Decizia a fost luată de Consiliul superior de medicină legală, care se întrunise în ședință pe 28.11.2025. Așa cum arată documentul oficial emis de consiliu, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al femeii în vârstă de 42 de ani.

„În conformitate cu prevederile art. 11 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările și completările ulterioare și ținând cont de Raportul Comisiei de disciplină din cadrul INML Mina Minovici București și de solicitarea dlui Director general al INML Mina Minovici București, Consiliul superior de medicină legală, întrunit în ședința din data de 28.11.2025, își exprimă acordul, prin votul în unanimitate al membrilor prezenți, pentru desfacerea contractului individual de muncă al dnei dr. Goleanu Olivia Mirabela, cu Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București”, se arată în decizie.

Necazurile au fost înlănțuite

Sursele GÂNDUL transmit că dr. Olivia Goleanu a fost concediată deoarece, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a substanțelor interzise, întârzia repetat la muncă. Decizia de desfacere a contractului de munca a medicului legist care s-a sinucis prin spânzurare atipică completă a fost luată după de s-a demarat o anchetă disciplinară la nivelul INML. Sursele transmit că femeia prezenta întârzieri mari în redactarea actelor medico-legale precum și, afirmă sursele, a consumului de droguri și alcool.

Situația personală s-a adâncit mai mult, căci femeia a intrat într-o depresie, mai ales că, recent, i-a murit și mama. Sursele transmit că doctorița făcea teren cu Poliția, fiind prezentă la locul incidentului, atunci când era nevoie, și a efectuat sute de necropsii. Deși nu se angajase nicăieri, medicul avea o situație financiară favorabilă. Femeia nu a fost măritată și nici nu avea copii.

Miercuri dimineața, 29 aprilie 2026, doctorița și-a pus capăt zilelor într-un bloc din sectorul 3, București. Sursele GÂNDUL transmit că aceasta își legase o sfoară groasă de calorifer, apoi s-a precipitat de la etaj, trupul ei fiind descoperit în proximitatea aparatului de aer condiționat.

„Astăzi, 29 aprilie 2026, în jurul orei 07.50, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o persoană, ce pare a fi spânzurată, în exteriorul imobilului.

Polițiștii care s-au deplasat de urgență la adresa indicată, au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind o femeie, în vârstă de aproximativ 42 de ani, care se afla spânzurată de unitatea exterioară de aer condiționat, situată la etajul doi al locuinței”, se arată în comunicatul emis de poliție.

Relația cu tatăl ei, generalul Goleanu, a fost rece

Tătal ei este generalul de flotilă aeriană Adrian-Iuliu Goleanu, care a fost înainte de 1989 în Flota lui Nicolae Ceaușescu. Relația tată-fiică era una rece, afirmă sursele GÂNDUL. Bărbatul este fost director general al ROMAVIA. Generalul Goleanu a fost trecut în rezervă în 2008 prin decret semnat de Traian Băsescu.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mihaela Rădulescu a răbufnit. „Pentru presa din Austria și pentru alți austrieci confuzi, inclusiv familia lui Felix Baumgartner”

Mihaela Rădulescu a răbufnit, la 9 luni de la moartea lui Felix Baumgartner. Reamintim că bărbatul s-a stins din viață la vârsta de 56...

Nicușor Dan despre Inițiativa celor Trei Mări: „Pentru România, este o oportunitate de conectare economică și promovare a intereselor”

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, pe pagina sa de X, că participarea sa la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări...

Candidații folosesc trucuri AI în CV-uri pentru a atrage atenția recrutorilor. Cum funcționează mecanismul

Un nou fenomen apare în procesul digital de aplicare pentru joburi – și a trecut mult timp neobservat.

ULTIMA ORĂ