Actorul Cuba Gooding Jr., câștigător al Premiului Oscar, a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică de la Obregia

Cuba Gooding Jr. s-a alăturat cauzei susținute de Fundația Metropolis și a confirmat sprijinul internațional pentru unul dintre cele mai importante proiecte de sănătate mintală din România.

Vizita actorului nu s-a limitat la un gest simbolic, ci a venit pentru a susține concret construcția spitalului și pentru a vedea la fața locului impactul unei inițiative care răspunde unei nevoi critice pentru mii de copii.

„Apreciez enorm această vizită a domnului Cuba Gooding Jr. Mă simt profund onorat. Sunt un fan imens, imens. Îl cunosc de vreo 10-11 ani. Ne-am întâlnit de câteva ori în Miami. Apreciez enorm vizita lui pentru că încercăm să construim aici un spital pediatric, un spital de psihiatrie pediatrică care costă 16,5 milioane de euro și avem doar șase milioane, așa că orice fel de sensibilizare, orice fel de interes, orice fel de ajutor este profund apreciat, așa că vă mulțumesc că ați venit. Vă mulțumesc. Gesturile dumneavoastră sunt uimitoare, faptul că sunteți aici și ne sprijiniți.

De asemenea, aș dori să subliniez că tot ce s-a realizat aici se datorează bunului meu prieten Eddie. A fost o gală în care toate lucrurile au fost puse în mișcare”, a spus Codin Maticiuc.

Actorul Cuba Gooding Jr., câștigător al Premiului Oscar, a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, alături de Codin Maticiuc

„Sunt aici pentru a arunca puțină lumină asupra acestui proiect”

Fundația Metropolis a fost premiată pentru construcția clinicii, anul trecut, în cadrul galei I Success Awards de la Dubai, moment care a adus proiectul în atenția unei comunități internaționale. Vizita marelui actor transformă acea recunoaștere într-un angajament real: prin prezența sa, Cuba Gooding Jr. devine una dintre vocile internaționale care sprijină activ acest demers.

„Este o onoare să fiu aici, în București, România. Ultima dată când am fost aici a fost împreună cu Dolph Lundgren, pentru a filma un film intitulat „One in the Chamber”, în 2011.

Am văzut latura umană a oamenilor, tineri și bătrâni. Am văzut cetățenii României ca fiind deschiși și calzi, prietenoși. Și noi nu suntem nimic fără viitorul nostru. Așa că, atunci când am auzit că el construia asta și că a strâns aproape 4 milioane de dolari, dar avea nevoie de 16 milioane. Am spus: „Păi, arată-mi banii”. „Arată-mi banii, dragă”. De aceea sunt aici, pentru a arunca puțină lumină asupra acestui proiect și a spune: „Știi, arată-mi banii”.

Trebuie să facem asta pentru copii, pentru că, indiferent de țară, internetul face multe lucruri rele. Dar una dintre binecuvântările internetului este că ne-a adus împreună ca națiune mondială. Așa că acum poți fi un băiețel dintr-un cartier, în South Central, sau un băiețel din București, România. Și amândoi vă confruntați cu… știți voi, aveți nevoie de un loc unde să dormiți sau un duș. Acum, el oferă un refugiu sigur pentru copii și cred că este un lucru minunat”, a declarat actorul Cuba Gooding Jr.

Actorul Cuba Gooding Jr., câștigător al Premiului Oscar, a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Viitoarea clinică de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” va avea o suprafață de aproximativ 3.900 mp utili și structură S+P+4. Unitatea medicală este gândită ca un spațiu complet dedicat tratamentului, recuperării și terapiei, integrând servicii medicale, zone educaționale și de sprijin emoțional pentru pacienți și familiile acestora. Clădirea va dispune de 67 de paturi, peste 40 de saloane cu câte 2 paturi și grupuri sanitare proprii, peste 20 de săli de terapie și o secție dedicată cu 9 paturi pentru adolescenți care suferă de adicții de substanțe interzise.

CITEȘTE ȘI:

Renovarea secției de Oncologie a pavilionului Mârzescu, amânată. Codin Maticiuc: „Brașovenii decid unde vor fi investiți cei 565.000 de euro pentru spitale publice”

Fundația Metropolis a inaugurat blocul alimentar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Renovarea a costat peste 55.000 de euro

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

De ce nu trebuie să stai cu picioarele încrucișate în timpul zborului. Avertismentul unei însoțitoare de bord

O însoțitoare de bord a oferit mai multe sfaturi pentru pasageri, avertizând că statul cu picioarele încrucișate în timpul zborului poate crește riscul de...

Baterii din sare de masă. Sodiu-ion, noua chimie pentru mașini electrice care merge la -40 de grade, chinezii încep acum produccția

După valul de informații referitoare la importanța viitoarei generații de baterii solide, specialiștii industriei de baterii încep să ridice semne de întrebare privind oportunitatea...

Percheziții în cabinetul unei femei din Sibiu care făcea proceduri de înfrumusețare și acte medicale complexe fără a fi medic

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu împreună cu Poliția municipiului Sibiu au făcut percheziții în cabinetul unei femei care făcea proceduri de înfrumusețare...

ULTIMA ORĂ