Hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba-Iulia în prim-plan, într-o bibliotecă din Franța

Victor Negrescu împărtășește descoperirea istorică din biblioteca Adunării Naționale a Republicii Franceze pe pagina sa de Facebook.

El a regăsit „o parte din istoria noastră: hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba Iulia în prim-plan, și o scrisoare semnată de Tache Ionescu. Un memento clar că destinul României a fost puternic legat de Franța și de Europa indiferent de perioadă sau conjuctură politică”.

„Pentru mine a fost și un moment cu relevanță personală. Am studiat și activat politic în Franța, iar revenirea la Paris, ca parte a delegației compuse din reprezentanți din partea mai multor grupuri politice, conduse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, căruia îi mulțumesc pentru invitație, are o semnificație aparte. Discuțiile cu președinta Adunării Naționale, doamna Yaël Braun-Pivet și colegii parlamentari, au fost despre o Românie ferm ancorată în proiectul pro-european, care construiește parteneriate solide cu toate statele membre și cu Franța în mod special”, spune Negrescu.

Potrivit europarlamentarului, s-a pus accent pe intensificarea cooperării economice, pe colaborarea privind Mercosur și bugetul european dar și pe consolidarea dimensiunii de apărare.

Prezența militară franceză în România demonstrează, de altfel, angajamentul său în regiune și subliniază importanța coordonării pe dosare importante de interes pentru ambele părți, mai spune Negrescu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

De ce n-a mers Bolojan la citirea moțiunii de cenzură?

Premierul Ilie Bolojan nu a fost prezent la citirea moțiunii de cenzură în Parlament. Purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu a explicat absența succint: programul...

Ursula Von der Leyen avertizează că un război cu Iranul ar putea afecta ani de zile Europa. „Lecția ar trebui să fie foarte clară”

Uniunea Europeană avertizează că efectele războiului dintre SUA, Israel și Iran s-ar putea resimți ani la rând, în special prin prețuri ridicate la energie....

Ce se întâmplă dacă bei zilnic băuturi carbogazoase dietetice. Sfaturile nutriționiștilor

Băuturile dietetice nu sunt cea mai sănătoasă opțiune, dar sunt mai bune decât alte alegeri populare. Iată ce se întâmplă, totuși, dacă le bei...

ULTIMA ORĂ