Avantaj pentru republicanii lui Trump: Curtea Supremă a SUA desființează un district favorabil democraților

Miza este una politică majoră: districtul era câștigat de democratul Cleo Fields, iar astfel de circumscripții, în care minoritățile au o pondere mare, tind să favorizeze Partidul Democrat.

Eliminarea lor permite statelor conduse de republicani să redeseneze circumscripțiile astfel încât să obțină mai multe mandate în Camera Reprezentanților, potrivit Associated Press.

Cum decid alegerile districtele

În sistemul american, alegătorii nu votează doar la nivel de stat, ci în districte electorale pentru Congres. Fiecare district trimite un reprezentant în Camera Reprezentanților. De aceea, felul în care sunt trasate granițele acestor districte electorale în interiorul fiecărui stat poate decide cine câștigă un mandat: democrații sau republicanii.

District creat pentru reprezentarea afro-americanilor

Districtul din Louisiana fusese creat pentru a corecta o delimitare electorală considerată anterior discriminatorie. Statul are o populație afro-americană importantă, dar configurația inițială oferea alegătorilor de culoare șanse reduse de a-și alege reprezentanți în Congres. Noua împărțire introducea un al doilea district în care alegătorii afro-americani erau predominanți.

Majoritatea conservatoare a Curții Supreme a decis însă că districtul s-a bazat prea mult pe criteriul rasial. Judecătorii au considerat că, deși legea americană permite protejarea minorităților împotriva discriminării electorale, rasa nu poate deveni criteriul dominant în desenarea unei circumscripții.

Reguli care protejau votul minorităților

Președintele Curții Supreme, John Roberts, descrisese anterior această delimitare drept „un șarpe”, pentru că se întinde pe mai mult de 320 de kilometri și leagă zone diferite din Louisiana pentru a include comunități de alegători afro-americani în aceeași circumscripție.

Cazul limitează aplicarea prevederilor din Legea privind dreptul de vot, adoptată în 1965 pentru a combate discriminarea rasială în alegeri, care obligă statele americane să asigure minorităților șanse reale să își aleagă reprezentanți în Congres.

Prevedere a fost folosită timp de decenii pentru a împiedica diluarea votului minorităților, adică situația în care alegătorii afro-americani sau latino sunt împărțiți între mai multe districte astfel încât să nu poată influența rezultatul nicăieri.

„Un glonț în inima dreptului la vot”

Aproximativ 70 dintre cele 435 de districte congresionale din SUA sunt protejate sau influențate de această reglementare, potrivit estimării experților în legislație electorală.

Decizia poate avea efecte dincolo de Louisiana. State conduse de republicani ar putea invoca hotărârea pentru a contesta sau elimina districte în care alegătorii afro-americani și latino au o pondere mare. Cum aceste comunități votează adesea cu democrații, efectul politic poate fi un avantaj pentru republicani.

Reverendul Al Sharpton, un cunoscut lider afro-american al luptei pentru drepturile civile, a numit decizia „un glonț în inima dreptului la vot”.

Trump vrea circumscripții favorabile republicanilor

Întrebat de jurnaliști despre decizie, Donald Trump a părut inițial că nu este la curent cu hotărârea și a întrebat când a fost pronunțată. El a explicat că nu știa detaliile pentru că „a fost cu astronauții” și „cu antreprenorii”, referindu-se la întâlniri oficiale din acea zi.

Ulterior liderul american a declarat că susține redesenarea circumscripțiilor electorale de către oficialii republicani din state, pentru a crește șansele partidului în Congres.

Statul Louisiana este condus de un guvernator republican și are o majoritate republicană în legislativul local, ceea ce înseamnă că autoritățile statului controlează modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale.

Decizia Curții Supreme le oferă posibilitatea să modifice delimitarea acestora astfel încât să obțină un avantaj electoral.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump analizează reducerea trupelor americane din Germania

Liderul de la Washington a făcut anunțul printr-un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social, precizând că această opțiune se află în prezent în...

Trump afirmă că SUA analizează o posibilă reducere a trupelor sale din Germania

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că administraţia sa analizează posibila reducere a trupelor americane din Germania, adăugând că o decizie va fi luată...

La prima sa audiere pe tema războiului din Iran, Hegseth s-a confruntat cu membri ai Congresului timp de aproape şase ore

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avut miercuri o confruntare verbală cu congresmenii democraţi în cadrul unei audieri de aproape şase ore, fiind...

ULTIMA ORĂ