Președintele Donald Trump analizează reducerea efectivelor militare americane din Germania, pe fondul unei dispute diplomatice dure cu cancelarul Friedrich Merz privind strategia Statelor Unite în Iran.
Donald Trump a anunțat că administrația de la Washington analizează posibilitatea reducerii numărului de militari americani staționați în Germania, o mișcare cu potențial major pentru arhitectura de securitate europeană și pentru relațiile dintre Statele Unite și Berlin.
03 March 2026, US, Washington: US President Donald Trump (R) meets with German Chancellor Merz at the White House. Photo: Kay Nietfeld/dpa
Mesajul a fost transmis chiar de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, într-un moment în care tensiunile politice dintre Washington și guvernul german au escaladat rapid pe tema Iranului și a echilibrului strategic din Orientul Mijlociu, scrie CBS News.com.
„Statele Unite studiază și ia în considerare în prezent posibilitatea unei reduceri a efectivelor militare din Germania, iar o decizie va fi luată foarte curând”, a declarat președintele Donald Trump.
Schimb de replici dure între Washington și Berlin
Anunțul vine după ce Donald Trump a lansat un atac frontal la adresa cancelarului german Friedrich Merz, pe care l-a criticat public pentru declarațiile făcute despre poziția americană în raport cu Iranul.
Luni, cancelarul german a afirmat că „americanii nu au în mod clar nicio strategie” în Iran și a adăugat că Teheranul „umilește” prima putere mondială, a declarat Friedrich Merz, cancelarul Germaniei.
Replica liderului de la Casa Albă a venit rapid și într-un ton extrem de dur.
„Consideră că este în regulă ca Iranul să aibă o armă nucleară. Nu știe despre ce vorbește”, a declarat președintele Donald Trump, referindu-se la cancelarul german Friedrich Merz.
O eventuală reducere a prezenței militare americane în Germania ar reprezenta mai mult decât o simplă repoziționare de trupe. Germania găzduiește unele dintre cele mai importante baze americane din Europa, esențiale pentru operațiunile NATO, pentru logistica militară a Statelor Unite și pentru proiecția de forță în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.



