Primul 1 Mai cu plăți în euro în Bulgaria: ce înseamnă pentru turiști

Românii care ajung în Bulgaria de 1 Mai vor plăti, pentru prima dată, în euro, după ce țara a trecut la moneda euro de la 1 ianuarie 2026. Schimbarea a necesitat ani de pregătiri, de îndeplinire a criteriilor europene, dar și de fixare a cursului de conversie la 1 euro pentru 1,95583 leva.

Primul 1 Mai cu euro în Bulgaria

Sursa foto: Pixabay

De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria a devenit al 21-lea stat membru al Uniunii Europene care are ca monedă euro. Românii care aleg să petreacă de 1 Mai la vecinii bulgari, este prima dată când plățile se vor face în euro, nu în leva, relatează G4Media.

Decizia de trecere a Bulgariei la euro nu a venit peste noapte. Vecinii noștri erau obligați prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, să adopte euro la un moment dat, spre deosebire de Danemarca, stat care are o derogare.

Țara vecină avea deja moneda națională legată de euro printr-un regim de curs fix, ceea ce a făcut trecerea mai previzibilă decât în cazul altor economii.

Turiștii resimt imediat schimbarea, ei nu mai sunt nevoiți să facă conversie în leva, iar prețurile sunt afișate direct în euro. În perioada de tranziție, autoritățile bulgare au impus afișarea duală a prețurilor, în leva și euro (lucru care s-a întâmplat și în alte țări), pentru a limita rotunjirile abuzive și pentru a ajuta consumatorii să compare mai ușor tarifele.

Ce înseamnă primul 1 Mai cu euro în Bulgaria

Pentru românii care pleacă de 1 Mai în Bulgaria, carburanții rămân primul reper de cost.  La final de aprilie 2026, benzina Euro 95 costa în Bulgaria aproximativ 1,47 euro pe litru, iar motorina aproximativ 1,76 euro pe litru, potrivit datelor bazate pe European Commission Oil Bulletin. Platforma Fuelo indica, pentru 28 aprilie, o medie de 1,49 euro pe litru la benzina de 95 și 1,79 euro pe litru la motorină.

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„Nu te sinucide, prefă-te bolnavă”. Victoria Stoiciu dezvăluie ce i-au spus foștii colegi din PSD

Senatoarea Victoria Stoiciu, care a demisionat din PSD după anunțul moțiunii de cenzură comune cu AUR, a spus la Digi 24 că mulți social...

BCE menține dobânda, dar lasă deschisă posibilitatea unei majorări în iunie, pe măsură ce războiul continuă

Economistul-șef Philip Lane a indicat deja săptămâna trecută această abordare de tip „așteaptă și vezi”, avertizând că este încă prea devreme pentru a stabili...

Psihologii au identificat trăsătura rară a oamenilor care nu urăsc

Sfârșitul unei relații aduce, de obicei, durere, furie și nevoia de a da vina pe celălalt. Resentimentele par, uneori, o formă de control asupra...

ULTIMA ORĂ