Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat la Curtea Constituţională modificările la Ordonanţa privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, arătând că prevederile sale contravin principiului legalităţii, principiului bicameralismului, precum şi principiului vizând protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Şeful statului mai afirmă că, prin amendamentele admise, se deschide calea unor cheltuieli nelimitate, ce ar urma a fi realizate în mod arbitrar în cadrul companiilor deţinute de stat, mai exact al întreprinderilor publice ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare.
MAI MULT NEWS.RO





