Oana Gheorghiu i-a scris social democratului Adrian Câciu să nu voteze moţiunea. Câciu i-a răspuns: „Pa, Oana! Ia-l şi pe Ilie”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis o serie de mailuri, noaptea trecută, către toţi social democraţii care ar fi putut să fie convinşi să nu voteze moţiunea împotriva Guvernului Ilie Bolojan.

Printre aceştia se află şi fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor  Europene, Adrian Câciu. Acesta din urmă nu a pierdut ocazia să şi răspundă, printr-un mesaj postat pe Facebook.

„Mi-a scris Oana Gheorghiu!
99% din români nu știu cine este Oana Gheorghiu!
Dar, sigur, 85% din români nu își doresc ce își dorește Oana Gheorghiu!

Iar „adevărul” Oanei Gheorghiu este o minciună în spatele căreia se ascund interese de miliarde de euro.
Ale unora, 1%, care o vor pe Oana să semneze!
Noi nu!

Pa, Oana!
Ia-l și pe Ilie”, este răspunsul lui Câciu la epistola vicepremierului Gheorghiu.

 

 

RECOMADAREA AUTORULUI:

Gândul a intrat în posesia mesajului transmis de vicepremierul Gheorghiu către parlamentari înainte de moțiune. Cum încearcă să le întoarcă votul

Premierul Bolojan “inaugurează” o creșă în Suceava, deși clădirea nu are utilități, curent sau apă

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

1 Mai 2026. Ce preț are un magnet cu „Vama Veche” pe litoral. Tarabele sunt pline de suveniruri

1 Mai 2026. Ce preț are un magnet cu „Vama Veche” pe litoral. Tarabele sunt pline de suveniruri Ce preț are un magnet cu „Vama...

Ilie Bolojan: Consider că preşedintele României, prin tot ce a făcut, a respectat Constituţia României

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la Suceava, întrebat dacă crede că preşedintele Nicuşor Dan, prin modul în care a acţionat în contextul actualei...

Premierul Ilie Bolojan, despre apelul PSD adresat liberalilor de a-i retrage sprijinul: E lipsă de politeţe şi de respect. În toată această perioadă, PNL nu a cerut niciunui partid...

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Suceava, în legătură cu apelul PSD adresat liberalilor de a-i retrage sprijinul, că îl consideră „lipsă de...

ULTIMA ORĂ