Suspectul atacului antisemit din nordul Londrei a fost pus sub acuzare

„Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost acuzat de tentativă de omor și posesie de obiecte tăietor-înțepătoare într-un loc public”, se arată în comunicatul poliției, citat de AFP

Suspectul a fost identificat drept Essa Suleiman, cetățean britanic născut în Somalia. 

În urma atacului de miercuri, două persoane au fost rănite. Victimele, identificate ca Shloime Rand, în vârstă de 34 de ani, și Moshe Shine, de 76 de ani au fost transportate la spital. Rand a fost externat, însă Shine continuă să rămână în spital, fiind în stare stabilă. 

Atacul de miercuri se înscrie într-o serie de incidente similare, inclusiv incendii și tentative de incendiere care au vizat sinagogi din zonele evreiești ale Regatului Unit. 

Autoritățile britanice au ridicat nivelul de alertă teroristă, iar ministerul de Interne a anunțat o finanțare suplimentară în valoare de 25 de milioane de lire pentru securitate comunităților evreiești.  

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Premierul Ilie Bolojan, despre apelul PSD adresat liberalilor de a-i retrage sprijinul: E lipsă de politeţe şi de respect. În toată această perioadă, PNL nu a cerut niciunui partid...

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Suceava, în legătură cu apelul PSD adresat liberalilor de a-i retrage sprijinul, că îl consideră „lipsă de...

Bolojan: Cele mai importante priorităţi sunt legate de accesarea fondurilor din PNRR / Prima problemă este legată de îndeplinirea jaloanelor / A doua problemă – absorbţia efectivă a banilor...

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că cele mai importante priorităţi sunt legate de accesarea fondurilor din PNRR şi a precizat că prima problemă se...

Acordul comercial UE-MERCOSUR intră în vigoare, în ciuda controversei și a unei posibile contestări juridice

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR a intrat în vigoare vineri, marcând începutul uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din...

ULTIMA ORĂ