Premieră pentru ITA Airways. Un copil s-a născut în timpul zborului Dakar–Roma. Ce a transmis compania

După o oră de la decolarea din Senegal, o tânără mamă, aflată în luna a șaptea de sarcină, a născut la bord. A fost asistată de echipaj și de doi pasageri: un medic și o asistentă. Este primul caz din istoria companiei, relatează La Repubblica.

Noaptea dintre 29 și 30 aprilie 2026 va rămâne un moment istoric pentru ITA Airways, care înregistrează prima naștere „printre nori” din istoria sa.

Pe zborul AZ855 – plecat din Dakar, Senegal, cu destinația Roma Fiumicino, la o oră după decolare, o femeie aflată în luna a șaptea de sarcină a adus pe lume un copil, înainte de termen. Mama și nou-născutul au fost asistați de echipaj, dar și de doui pasageri, un medic și o asistentă.

FOTO – Caracter ilustrativ: Envato

Ce a transmis compania

Compania a transmis într-un comunicat: „Micuțul, în perfectă stare de sănătate, este primul copil născut la bordul unei aeronave din istoria ITA Airways”.

Avionul s-a întors din motive de precauție pe aeroportul Aeroportul Blaise Diagne din Dakar. Ulterior, după debarcarea femeii și a copilului, aeronava și-a reluat drumul către Italia.

În timpul zborului, echipajul este instruit să gestioneze urgențele medicale, inclusiv procedurile legate de o naștere de urgență. Însoțitorii de bord nu sunt moașe sau specialiști neonatali, dar sunt pregătiți să protejeze intimitatea mamei, să o sprijine psihologic și să ofere asistență mamei și copilului după o eventuală naștere neașteptată.

De asemenea, rolul însoțitorilor de bord este să întrebe dacă la bord se află medici sau asistente și să se coordoneze cu piloții. În cazul în care femeia are contracții, dar nașterea nu pare iminentă, comandantul poate decide aterizarea pe cel mai apropiat aeroport, pentru a asigura cea mai bună asistență posibilă.

Recomandarea autorului:

Când să cumperi cele mai ieftine bilete de avion. Experții dezvăluie ziua și ora ideală

Diana Şoşoacă mulţumeşte oamenilor care au aşteptat-o la aeroport: „Dacă ei au dosare, noi avem adevărul”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum „simte” creierul bacteriile din intestin. Legătura dintre microbiom și comportament

Studiul, publicat în revista Current Biology, a fost realizat pe un model de vierme microscopic (C. elegans), folosit frecvent în cercetare deoarece are neuroni...

Trump a tăiat ajutorul militar american pentru Ucraina din proiectul de buget pentru 2027

Administrația președintelui american Donald Trump nu a inclus finanțarea ajutorului militar pentru Ucraina în cadrul programului „Ukraine Security Assistance Initiative” (USAI) în proiectul de...

Ilie Bolojan: Tronsonul Paşcani – Suceava, parte a Autostrăzii A7, este primul contract pentru România finanţat prin Programul SAFE / Aceste proiecte ţin de dezvoltarea pe termen lung a...

Premierul Ilie Bolojan afirmă, vineri seară, că tronsonului Paşcani – Suceava, parte a Autostrăzii A7, este primul contract pentru România finanţat prin Programul SAFE....

ULTIMA ORĂ