Nicolae Mitea (41 de ani) s-a întors pe iarbă după o lungă perioadă de timp și a acceptat provocarea de a va fi noul antrenor al academiei FC Barcelona din România. Retras din activitate de la vârsta de 29 de ani, Nicky a mărturisit că se gândește să își ia licența de antrenor.
Nicolae Mitea va fi antrenorul academiei FC Barcelona
„Nicky” a declarat pentru sport.ro că și-a încărcat complet bateriile și e pregătit să descopere noi talente. Fosta aripă stânga a mărturisit că a fost primit cu brațele deschise de staff-ul academiei și se gândește ca pe viitor să își ia licența de antrenor.
„În această perioadă am stat acasă, am avut grijă de fetița mea de 9 ani. M-am bucurat de ea în tot acest timp. Mi-a fost dor de fotbal, dar nu eram atât de pregătit. Am vrut să stau mai mult timp cu fetița. Mi-am încărcat bateriile, iar acum sunt pregătit pentru noua provocare.
Mă bucur că fac parte din Academia Barça. Am întâlnit niște oameni excepționali, profesioniști. M-au primit foarte frumos și le mulțumesc. Planul este să avem grijă de copii, să îi creștem, să descoperim noi talente.
Cel mai dor îmi e să intru pe teren, să joc din nou. Chiar și atunci când m-am lăsat a fost o mare durere în suflet. Nu e ușor să te lași. Urmărești la televizor și gândul ți-e tot timpul acolo. Dar acum sunt bucuros că fac parte din această academie și am posibilitatea să urmăresc foarte mulți copii.”
„Poate îmi iau și licența de antrenor”
„Trebuie să ai răbdare cu copiii, în primul rând. Nu e ușor să lucrezi cu ei. Sunt și eu la început, mă bucur că am posibilitatea să fiu cu ei. Pe viitor, poate îmi iau și licența de antrenor.
Când m-am retras, nu m-am gândit la ce vreau să fac. A fost ceva neașteptat. Dar sunt încă tânăr, am timp să merg înainte. Momentan, nu știu dacă am aptitudini de antrenor. Fiind la început, nu pot să vorbesc prea multe. Trebuie să mă acomodez și eu, să cresc, să învăț. După care, voi vedea ce se va întâmpla”, a spus Nicolae Mitea.
Cariera lui Nicolae Mitea
Nicolae Mitea, fosta mare speranță a României, s-a retras din activitate în 2014, la doar 29 de ani, după o cariera impresionantă la Dinamo, Ajax, Ionikos Nikea, Petrolul și Concordia Chiajna, acolo de unde s-a și retras.
Nicky a fost jucătorul lui Ajax în perioada 2003-2008, echipă cu care a reușit să-și treacă în palmares un titlu de campion al Olandei și o Cupă.





