ANM anunță frig, ploi și vânt puternic în toată țara, în acest weekend. De când se încălzește vremea

Vremea va rămâne rece în acest weekend, mai ales în sudul, estul şi centrul ţării, cu averse şi intensificări ale vântului, inclusiv în Bucureşti, unde maximele nu vor depăşi 11 grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 9 mai 2026. De la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor creşte treptat în toată ţara.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Peste 140 de şoferi prinşi că au consumat alcool, în urma testării, într-o singură noapte, la nivel naţional

Peste 140 de şoferi au fost prinşi că au consumat de alcool în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei acţiuni la nivel...

Peter Magyar își numește cumnatul în funcția de ministru al Justiției. Cum își motivează decizia viitorul premier al Ungariei

Viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a ales să îl numească pe cumnatul său ca următor ministru al justiției, insistând că numirea este făcută...

Incendiu în nordul Capitalei. Un restaurant a fost cuprins de flăcări

Pompierii au intrvenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui restaurant situat în zona de nord a Capitalei, existând risc de propagare...

ULTIMA ORĂ